Fiecare cu scheletul său în dulap

Jeremy Bentham fusese un filosof britanic influent din secolul XVIII, fondatorul curentului utilitarist. Se pare însă că în închipuirea sa, meritele sale ca filosof nu erau suficient de solide pentru a-l propulsa în mod sigur în istorie şi în memoria omenirii. Sau poate că pur şi simplu nu voise să se despartă definitiv de această lume.  

Aşa sau altfel, Bentham a ales o cale mai... utilitaristă... de a-şi face simţită prezenţa şi după moarte. Şi-a lăsat averea drept moştenire unui colegiu medicinal, cu condiţia ca rămăşiţele trupului său să fie prelucrate cum se cuvine şi... să asiste la toate şedinţele consiliului director al instituţiei. 

Probabil că nu-şi făcuse mari emoţii în privinţa alegerii sale. Or, potrivit filosofiei pe care o elaborase, ceea ce este util, este şi moral. 

Măguliţi de oferta financiară atractivă a lui Bentham, cei de la spital acceptaseră condiţiile. După ce filosoful părăsise lumea celor vii, în 1832, scheletul acestuia fusese căptuişit cu fân, îmbrăcat în hainele lui Bentham, iar pe craniu îi fusese montată o mască de ceară, care-i reproducea întocmai trăsăturile. Corpul este păstrat într-un dulap special confecţionat cu acest prilej, după cum se vede şi în imagine.

De atunci încoace, filosoful asistă la toate şedinţele importante ale consiliului colegiului. Numai că nu poate vota, sau, cel puţin, nu votează împotriva deciziilor aprobate, ceea ce pentru consiliu pare a fi un lucru... util.

Împotriva curentului

Diogene, probabil cel mai rebel filosof grec, avea obiceiul să intre în teatru abia după terminarea spectacolului, ciocnindu-se de cei care ieşeau. 

Când a fost întrebat de ce procedează în aşa mod şi intră împotriva curentului, Diogene a răspuns:

      - - Pentru ca să pricepeţi ce am încercat să fac toată viaţa.

Cinismul în acţiune

Filosoful grec Antistene, fondatorul şcolii cinice, ajungând la bătrâneţe, i se plângea ucenicului său, Diogene din Sinope, de starea în care se afla.

- Vai, cine mă scapă de aceste rele?! - strigă bătrânul Antistene.

Auzindu-l, Diogene a răspuns arătându-i un pumnal:

- Acesta te va izbăvi, maestre.

- Vreau să scap de rele, prostule, nu de viaţă! - i-a trântit-o Antistene.

Femeile nu ajung în rai

Immanuil Kant, care fusese toată viaţa sa celibatar, avea uneori plăcerea de a provoca doamnele prin glume şi aluzii cu subtext uşor misogin.

Astfel, Kant susţinea că poate demonstra că femeile nu ajung în rai, deoarece, conform unui pasaj al Apocalipsei Sfântului Ioan, în cer s-a lăsat tăcerea timp de jumătate de oră. Aşa ceva ar fi fost imposibil, dacă ar fi fost acolo măcar o femeie, glumea Kant.

Tolerăm găinile, să tolerăm şi soţiile

Socrate o depăşea pe soţia sa după inteligenţă şi cumpătare, însă în treburile casnice se lăsa condus de ea şi tolera isteriile frecvente ale acesteia. 

În una din zile nişte cunoscuţi au început să-l critice pe filosof pentru faptul că suportă să convieţuiască cu o femeie atât de răutăcioasă şi scandalagie, căreia niciodată nu-i tace gura.

Socrate i-a întrebat:

- Voi de ce suportaţi cotcodăcitul găinilor în casele voastre?

- Pentru că ele fac ouă! - au răspuns criticii.

- Iar Xantippa mea, - le-a răspuns Socrate, - îmi aduce pe lume copii frumoşi. 

Valoarea în... volţi

Francois Voltaire îşi manifestă odată înalta apreciere faţă de lucrările fizicianului italian Alessandro Volta. 

Când acestuia din urmă îi fuseseră transmise cuvintele de laudă din partea celebrului filosof, el îşi onoră reverenţele printr-un comentariu plin de subtilitate:

- Eu, probabil că într-adevăr am o anumită valoare, din moment ce Volta e deja o jumătate de Voltaire.

Învăţătură de... linte

În una din zile, Diogene spăla cu o mimică concentrată nişte linte, pentru a-şi fierbe din ea o supă. 

Prin preajmă trecea filosoful Aristippus, care îi strigă cu sarcasm:

- Dacă ai şti să te linguşeşti pe lângă regi, nu ai mai fi nevoit să te hrăneşti toată viaţa cu linte!

- Dacă ai şti să trăieşti, mâncând linte, nu ai mai fi nevoit să te linguşeşti toată viţa pe lângă regi! - i-a replicat îndată Diogene. 

Filosoful şi statuia

Filosoful şi omul politic roman Cato cel Bătrân fusese odată abordat de un susţinător aprig de-al său, care se indigna:

- Este inadmisibil şi revoltător că până în prezent, Cato, ţie nu ţi-au înălţat nicio statuie în Roma. Nu crezi că ar trebui să ne ocupăm de asta?

- Lasă, - îi răspunse filosoful. Eu prefer ca oamenii să se întrebe: "De ce Cato nu are o statuie?", decât să-şi pună întrebarea: "De ce oare lui Cato i-au înălţat o statuie?".

Statuia mă obişnuieşte cu omul

Într-o zi filosoful grec Diogene se apropie de o statuie şi, spre surprinderea trecătorilor, îi ceru statuii de pomană.

Unul dintre cei prezenţi, îşi exprimă mirarea:

- Păi crezi că o statuie îţi poate da bani? 

- Nu, - a răspuns filosoful.

- De ce îi ceri, dar?

- Pentru a mă obişnui cu refuzul, - a răspuns Diogene.

Nu mă supăr pe măgari

Socrate era atât de abil şi maliţios în polemicile cu oponenţi săi, încât aceştia uneori îşi pierdeau cumpătul şi îl atacau pe filosof cu vorbe de ocară sau chiar cu pumnii.

Odată, în timpul unei dispute, un oponent de-al lui Socrate nu-şi stăpâni furia şi-l lovi pe filosof cu piciorul. Prietenii lui Socrate au început să insiste să dea în judecată această brută, însă filosoful îi temperă, întrebându-i retoric:

- Dacă te loveşte un măgar, te duci să-l dai în judecată?

De ce doar filosofii calcă în gropi

Odată filosoful antic Thales din Milet (în imagine) mergea noaptea şi privea la stele. Şi aşa, privind la stele, călcă într-o groapă şi căzu la fundul acesteia.

Oamenii au început să ironizeze pe seama lui, iar o femeie i-a zis:

- Mare deştept mai eşti, că vrei să cunoşti ce se întâmplă pe cer, dar nu ştii ce se întâmplă sub picioarele tale.

Această remarcă zeflemitoare a devenit celebră. Dar abia peste două mii de ani a primit o replică pe potrivă.
Îi aparţine filosofului german Hegel, care a explicat:

- Cei care râd pe seama filosofilor, ei înşişi niciodată nu vor călca în gropi. Pentru că deja se află la fundul gropii.

Drepturile tale se opresc la urechile mele

Filosoful grec Aristippus fusese într-o zi abordat în stradă de un trecător care, pentru nu se ştie care motive, începu să-l atace cu cuvinte de ocară. 
Filosoful îi întoarse spatele şi se îndepărtă, fără a pronunţa o vorbă.
Indignat, omul buclucaş îi strigă din urmă:

- De ce nu mă asculţi?!

- Tu ai dreptul să mă ocărăşti, iar eu am dreptul să nu te ascult, - i-a răspuns Aristippus.

Cu toţii ne prefacem

Filosoful grec Diogene îl întrebă pe un amic:

- Ia spune-mi, ce vorbesc atenienii despre mine?

Acela a răspuns:

- Ei vorbesc că tu o faci pe prostul.

- Spune-le, dar, că eu o fac pe prostul, iar ei o fac pe deştepţii!

Vrei lumină - plăteşte consumul

Ajuns la adânci bătrâneţe, dar şi bolnav şi neajutorat, filosoful grec Anaxagora (în imagine) hotărî să-şi pună capăt zilelor prin inaniţie.

Aflând despre aceasta, Pericle, om de stat atenian, se grăbi să vină la căpătâiul filosofului pentru a-i vorbi despre cât de util încă pot fi sfaturile acestuia şi pentru Atena, şi pentru Pericle însuşi; că nu va putea fi la fel de eficient în administrarea cetăţii în lipsa îndrumărilor înţelepte.

Auzind aceste invocări, Anaxagora rosti:

- Cine are nevoie de lampă, acela are grijă să o alimenteze cu ulei.

Înţelegând aluzia filosofului, Pericle îi oferi lui Anaxagora un solid sprijin financiar.

Vrei revoluţie? Pleacă-n România!

În Jurnalul său, Mircea Eliade, marele filosof român, a scris şi el despre ce-i aceea o revoluţie. Şi a înţeles acest lucru când se afla, prin 1923, în India, la studii de filosofie, la maestrul său indian.

Eliade povesteşte că, într-o duminică, la o plimbare prin Dheli, după ce-a băut împreună cu prietenul său englez (pe atunci India era colonie britanică) o sticlă de tărie, au intervenit, din elan tineresc, în apărarea unui indian lovit cu bastonul de un poliţist englez pentru încălcarea regulilor de circulaţie.

Peste câteva zile, când s-a întâlnit cu profesorul său indian de filosofie, i se lăudă aceluia că el, Mircea Eliade, a luat apărarea unui indian. La care profesorul i-a răspuns:

- Domnule Eliade, dacă ai venit aici să faci filosofie, fii binevenit. Dacă ai venit să faci revoluţie, ar fi bine să te întorci în România!

Puterea gravitaţiei feminine

Hetaira Callisto, o curtezană greacă, care avea mare succes în rândul bărbaţilor, l-a provocat în mod maliţios pe filosoful Socrate, spunându-i că dacă ar dori, ea cu uşurinţă i-ar putea ademeni toţi prietenii şi ucenicii acestuia, în timp ce Socrate nu ar reuşi să facă acelaşi lucru cu prietenii ei. 

- Nu e de mirare să se întâmple aşa -, i-a răspuns filosoful. Ţie îţi este mai uşor: tu le propui să se lase jos, iar eu îi îndemn să se înalţe sus.

Să nu uit să-l uit

Filosoful german Immanuel Kant îşi concediase într-o zi servitorul, un oarecare Lampe, care-i fusese alături o perioadă îndelungată.

Cum însă peste ceva timp filosoful constată că nicidecum nu şi-l poate scoate pe acesta din cap, îşi notă în jurnal:

"Să-mi aduc aminte să uit pentru totdeauna numele Lampe".

Riscul de a fi filosof este minor

Filosoful grec Diogene, celebru prin traiul său într-un butoi, a fost odată întrebat:

- De ce oamenii dau cu uşurinţă de pomană celor săraci şi milogi, dar au rezerve să facă acelaşi lucri şi în cazul filosofilor?

Diogene a răspuns:

- Pentru că oamenii îşi pot închipui că ar putea ajunge şi ei vreodată săraci şi milogi, însă filosofi - niciodată.

Femeia - ca şi furtuna

După o discuţie filosofică cu prietenii şi ucenicii săi, Socrate se întorcea într-un târziu acasă. Enervată, soţie-sa Xanthippa, care era o fire impulsivă, îl întâmpină pe filosof cu ocară şi mai şi turnă peste el un ulcior de apă.

- Aşa e şi firesc să fie -, rosti Socrate smerit. Întâi tunetele, apoi ploaia.

Intelectul şi banii

Filosoful grec Thales din Milet îşi cheltuise mai toţi banii în călătorii, de aceea trăia foarte modest şi îşi petrecea timpul studiind fenomenele naturii.
El îi învăţa pe cetăţeni că trebuie să aprecieze inteligenţa, nu banii, însă locuitorii Miletului râdeau de filosof şi-l întrebau ironic:

 - Le dai lecţii oamenilor, dar tu însuţi nu te poţi înavuţi. Dacă eşti aşa deştept, de ce eşti aşa sărac?

Iritat de aceste ironii, Thales a luat un împrumut şi a procurat sau arendat toate teascurile de ulei din oraş. După prognozele lui, în acel an urma să fie o recoltă neobişnuit de bogată de măsline.

Prognoza se adeveri întocmai şi Thales reuşi să acumuleze către sfârşitul anului o avere substanţială. În aşa mod, el le-a demonstrat orăşenilor că dacă l-ar fi interesat banii, atunci cu ajutorul cunoştinţelor sale ar fi putut deveni unul dintre primii bogătaşi.