Nu doar urechi muzicale, ci şi nas

Tânărul Mozart hotărî odată să facă o glumă pe seama profesorului său - compozitorul Joseph Haydn.

Mozart i-a spus acestuia pe un ton şiret:

- Am scris o piesă pe care nu o veţi putea interpreta.

Simţindu-se provocat, Haydn luă piesa, se aşeză în faţa pianului, dar, privind notele, exclamă:

- Păi cum?! Aici ambele mâini trebuie să execute pasaje complicate la ambele extreme ale claviaturii anume atunci când e necesar să se ia câteva note şi la mijlocul acesteia! Nu, aşa ceva nu e posibil!

Mozart a zâmbit, s-a aşezat în faţa pianului şi, interpretând piesa, a luat notele din mijlocul claviaturii... cu nasul.

Paradoxurile memoriei

Maestrul internaţional american la şah de origine belgiano-polonezo-evreiască, George Koltanowski, este considerat drept cel mai strălucit specialist în partide oarbe - joc de şah cu spatele la tablă sau cu ochii legaţi şi cu mai mulţi parteneri concomitent.

În 1937, Koltanowski stabileşte un record mondial, învingând într-un simultan 34 de jucători, el jucând legat la ochi. În 1960, marele maestru îşi bate propriul record, învingând 56 de jucători concomitent.

Faptul că a avut un creier în bună funcţiune o demonstrează şi durata vieţii sale, el trăind peste 96 de ani.

Totuşi, soţie-sa avea altă părere despre capacităţile mnezice ale şahistului. Ea se lamentă că, din păcate, Koltanowski n-a fost niciodată în stare să-şi amintească să cumpere pâine în drum spre casă.

Te condamn să bei cafea!

După consumul de cafea pe cap de locuitor, Suedia ocupă una din primele poziţii în lume. Un rol important în formarea acestei predilecţii naţionale a suedezilor a jucat-o regele Gustav al III-lea al Suediei, care a guvernat în secolul XVIII.  

Regele graţiase odată doi fraţi gemeni condamnaţi la moarte, dar condiţia impusă fusese următoarea: unul dintre fraţi urma să bea de acum încolo doar ceai în cantităţi mari, iar celălalt - doar cafea. În aşa mod, Gustav al III-lea intenţiona să identifice care din aceste băuturi, suspecte în acele vremuri, este mai dăunătoare pentru organismul uman.

Treceau anii, iar fraţii şedeau teferi în înhisoare şi continuau să consume bine merci în cantităţi tot mai mari ceai şi cafea. Anual, un consiliu alcătuit din medicii de la curtea regală verifica starea sănătăţii lor, însă nu observau vreo înrăutăţire semnificativă. 

Într-un sfârşit, la vârsta de 83 de ani, îşi dădu duhul consumatorul de ceai.

Acea întâmplare i-a convins într-o măsură considerabilă pe sceptici că ciudatele băuturi sunt inofensive, chiar folositoare organismului, mai ales cafeaua.

Filosoful şi statuia

Filosoful şi omul politic roman Cato cel Bătrân fusese odată abordat de un susţinător aprig de-al său, care se indigna:

- Este inadmisibil şi revoltător că până în prezent, Cato, ţie nu ţi-au înălţat nicio statuie în Roma. Nu crezi că ar trebui să ne ocupăm de asta?

- Lasă, - îi răspunse filosoful. Eu prefer ca oamenii să se întrebe: "De ce Cato nu are o statuie?", decât să-şi pună întrebarea: "De ce oare lui Cato i-au înălţat o statuie?".

Să trimit telegramă de felicitare prinţului

Candidaţii la funcţia de pilot al liniilor aeriene din Australia trebuiau să răspundă la următoarea întrebare a examinatorilor:

- Să presupunem că zburaţi cu un avion uşor, cu doar două locuri, împreună cu regina Marii Britanii. Şi deodată, din cauza unei defecţiuni tehnice, regina alunecă şi cade din avion. Care vă sunt acţiunile?

Răspunsurile candidaţilor erau cele mai diverse:

- Să sar după ea cu paraşuta şi s-o prind în zbor!

- Să mă sinucid!

- Să fug din ţară cu tot cu avion!

- Să-mi schimb numele de familie, ca să nu fiu de ruşine! - şi tot aşa.

Răspunsul corect era următorul:

- Să echilibrez poziţia avionului după pierderea greutăţii!

Napoleon şi ţăranul

După ce suferi eşec în campania militară din Rusia, în 1812, Napoleon se retrăgea grăbit spre vest, purtat de o sanie simplă.

În dreptul râului Niemen, el împreună cu suita sa se opriră şi cerură ajutorul unui ţăran barcagiu din împrejurimi să-i treacă pe celălat mal.

Când ţăranul le ajută să treacă râul, Napoleon se interesă:

- Mulţi dezertori au trecut râul zilele acestea?

Naiv de sincer şi necunoscând cu cine stă de vorbă, ţăranul i-a răspuns:

- Niciunul, dumneavoastră sunteţi primul.

Bismarck la medic

Într-o zi, aflându-se la o staţiune balneară, cancelarul german Otto von Bismarck hotărî să beneficieze de serviciile medicului de pe loc.

Vraciul se apucă de treabă după toate regulile şi începu să se intereseze cu de-a amănuntul cu privire la simptomele pe care le acuză Bismarck. 
După câteva întrebări, pierzându-şi răbdarea, cancelarul tună indignat:

- În loc să mă tot iei cu întrebările, ai face mai bine să-mi prescrii un tratament! 

În replică, medicul nu se lăsă mai prejos, rostind:

- În asemenea caz, v-aş recomanda să vă adresaţi unui medic veterinar, pentru că acesta e unicul vraci care nu le pune întrebări pacienţilor.

Bine că n-am uitat să dorm

Un prieten al lui Ludwig van Beethoven trecuse pe la acesta într-o dimineaţă şi-l găsi pe compozitor în dormitor, îmbrăcându-se.

Lucru curios, faţa lui Beethoven era acoperită cu un strat zdravăn de săpun uscat.

Uimit si el, compozitorul îşi aminti că seara în ajun îşi săpunise faţa, pregătindu-se să se radă, numai că între timp uitase ce avea de gând să facă şi se dusese aşa la culcare.

Muştele vechi şi muştele noi

Împăratul roman Claudius Tiberius a fost sfătuit să lupte împotriva corupţiei prin înlocuirea funcţionarilor învechiţi în rele şi corupţi cu oameni noi, neafectaţi de acest flagel.

În replică la acest sfat, Tiberius a povestit următoarea istorioară:

- Odată am văzut în târg un cerşetor bolnav. Corpul lui era acoperit cu ulceraţii, iar în răni pătrunseseră muşte. Eu m-am apropiat de acest necăjit şi am alungat muştele. Însă cerşetorul mi-a spus următoarele:

"Prin ce este de folos gestul tău, stăpâne? Muştele pe care le-ai alungat erau deja sătule, şi nu mă deranjau foarte tare. Dar acum, în locul lor vor veni alte muşte, mai flămânde, care îmi vor tulbura rănile...".

Filosofia vieţii liniştite

Împăratul roman Diocletian provenea dintr-o familie foarte umilă, dar datorită unei cariere militare strălucite şi abilităţilor de conducător, câştigă încrederea şi sprijinul cetăţenilor romani.

Guvernarea lui a durat douăzeci de ani, el consolidând integritatea imperiului, după care, simţind povara anilor, preferă să lase puterea celor mai tineri, iar el se retrăsese la vila sa, pe litoral, unde se dedase lucrurilor în câmp şi zarzavaturilor. 

După plecarea sa, imperiul lunecă iarăşi în răzmeriţe interne şi lupte pentru putere. Cunoscându-se abilitatea lui Diocletian de a rezolva aşa gen de conflicte, el a fost rugat să se întoarcă la Roma şi să preia controlul asupra politicii statului.

Diocletian a refuzat invitaţia, iar răspunsul său a rămas celebru:

"O, de-aţi vedea varza pe care am cultivat-o, nu aţi mai fi insistat să revin în politică. Tronul nu se compară cu plăcerile vieţii liniştite: mai multă satisfacţie îmi produce îngrijirea grădinei, decât guvernarea statului".   

Câştigă... cel mai slab

Germanul Siegbert Tarrasch (în imagine), marele maestru internaţional la şah, se revoltă în ajunul unui turneu important împotriva includerii în lista de participanţi a maestrului Yates, considerându-l pe acesta din urmă prea slab pentru asemenea nivel.

Organizatorii însă l-au acceptat la turneu pe maestrul Yates şi acesta, conform prognozelor lui Tarrasch, într-adevăr a ocupat ultimul loc la competiţie.

Trebuie să recunoaştem că o partidă de şah acest Yates totuşi a câştigat-o: în faţa lui Tarrasch însuşi...

A vrea şi a putea

Regele Franţei Henric al IV-lea de Navarra avea reputaţia unui fustangiu notoriu, despre care se ştia că avusese un număr impresionant de amante, de la contese la servitoare.

În ciuda acestei reputaţii afişate, femeile îl cunoscuseră altfel, drept un cavaler nu prea viril, din care motiv amantele sale îl înşelau frecvent.

La curte gulmeau că regele abia de se isprăveşte o singură dată cu angajamentele sale de amant, iar favorita lui oficială, Madame de Vernay l-a numit odată pe Henric - "Căpitanul Vrea, dar nu Poate".

Să fie de vină fusul orar?

În 1974, în timpul unei călătorii în Australia, parte a British Commonwealth, prinţul Charles al Marii Britanii a participat la o slujbă într-o biserică a unei parohii restrânse.

După slujbă, preotul s-a scuzat pentru slaba participare, explicând:

- Fiind sărbătoare, majoritatea enoriaşilor mei sunt plecaţi.

Vădit deranjat, prinţul comentă cu sarcasm:

- A, nu se poate, nu-mi spuneţi că iarăşi e sărbătoare! Şi în cinstea cui, mă rog, e şi aceasta?

- Păi, - a replicat preotul, pus în încurcătură, - pe aici îi spunem "ziua de naştere a reginei".

De-ale scriitorilor

La vestita cafenea a boemei intelectuale de la Bucureşti, „Capşa”, duelurile verbale între scriitori, jurnalişti şi politicieni erau o obişnuinţă.

În una din zile, scriitorul Alexandru Cazaban (sus) şi criticul literar Şerban Cioculescu (jos) se duelau verbal, ironizând la limita calamburului.

Zice Cazaban:


– Eu nu scriu, ca unii, pentru şer-bani!

– Nici eu nu scriu, ca alţii, numai cazaban-alităţi! - i-a întors-o prompt Cioculescu.

Istoria istoricilor

Scriitorul francez Andre Maurois fusese odată întrebat:

- Cine credeţi că a schimbat mai mult cursul istoriei - Caesar sau Napoleon?

Maurois a răspuns:

- De când există civilizaţia, cei care au schimbat cel mai mult cursul istoriei au fost... istoricii.

Avantajele bătrâneţii?

La cea de-a optzecea aniversare, scriitorul englez Somerset Maugham a luat cuvântul la un dineu organizat în cinstea sa la Londra.

- Faptul că îmbătrâneşti are multe avantaje... -, a început scriitorul, dar s-a întrerupt imediat şi a început să se zgâiască la masă.

Pauza s-a transformat într-o tăcere lungă şi apăsătoare.

Maugham s-a uitat absent prin încăpere, mutându-se de pe un picior pe altul şi privindu-şi neajutorat notiţele.

În cele din urmă, el şi-a dres vocea şi a spus:

- Încercam să-mi dau seama care-ar fi acestea.

Talentul nu cere sfaturi

Compozitorul austriac Wolfgang Amadeus Mozart îşi manifestase talentul sclipitor la o vârstă foarte fragedă, la numai cinci ani compunând primele melodii.

Când era deja în apogeul gloriei şi unanim apreciat, un june i se adresă după un sfat, întrebându-l cum să compună o simfonie.

- Sunteţi încă prea tânăr. Poate ar fi cazul să începeţi cu vreo baladă? - îi răspunse Mozart.

Junele îl contrazise:

- Dar dumneavoastră aţi început să compuneţi simfonii pe când nu aveaţi nici zece ani.

- Adevărat. Dar atunci eu pe nimeni nu am întrebat cum trebuie să le scriu.

Pentru mine, raiul e pe pământ

Nadir-Şah, marele cârmuitor al Persiei din secolul XVIII, fusese un lider foarte expansiv, care a cucerit ţinuturi şi popoare prin foc şi sabie.

Războiul şi lupta deveniseră pentru el esenţa vieţii.

Odată, Nadir-Şah asculta o cuvântare religioasă despre plăcerile vieţii de apoi, despre traiul în paradis.

- Ei, propovăduitorule! -, strigă Nadir-Şah. Dar în acest paradis există vreun duşman pe care trebuie să-l învingi?!

- Acolo nu există nici duşmani, nici ură. 

- În aşa caz, încheie-ţi cuvântarea - eu nu am ce căuta acolo. 

Presa lui Napoleon

În fiecare dimineaţă, în timpul bărbieritului, Napoleon Bonaparte obişnuia să citească presa - ziarele englezeşti şi germane.

Din ele se informa despre evenimentele internaţionale.

Ediţiile franceze nu-l interesau, el explicând cu ironie:

- În presa noastră de azi este scris ceea ce am ordonat eu ieri.

Patriotism prin simbolism

Convocaţi la o întrunire în 1994, membrii comitetului local al Partidului Republican din Grand Rapids, Michigan (SUA), au uitat să aducă steagul american pentru obligatoria depunere a jurământului de loialitate faţă de patrie.

Oamenii au fost în încurcătură până când membrul de partid Jack Pettit, care întâmplător purta o cravată care imita drapelul Statelor Unite, s-a căţărat pe un scaun şi a rămas nemişcat, în timp ce restul lumii a recitat cuvintele declaraţiei. 

Mama ştiinţelor e patriarhală?

Emmy Noether este considerată cea mai talentată femeie-matematician şi apreciată drept unul dintre savanţii germani cei mai distinşi ai secolului XX, inclusiv de către Albert Einstein.

Însă în pofida meritelor ei în elaborarea teoriei algebrei, Noether mai mulţi ani a fost privată de dreptul de a fi numită în calitate de docent la universitate. Motivul refuzului era faptul că Noether e... femeie. Era abia a doua decadă a secolului şi femeile erau în multe privinţe limitate în a se manifesta public.

O parte importantă dintre savanţii-bărbaţi se revoltau:

- Unde s-a mai văzut ca o femeie să devină docent? Aşa, mâine-poimâine ea va pretinde să devină şi profesor universitar, iar apoi chiar membru al senatului! Cum să permitem unei femei să intre în senat?!

La care, matematicianul David Hilbert, un susţinător al lui Noether, lansă următoarea replică, care a fost de efect şi a rămas în analele istoriei ştiinţei:

- Dar, domnilor, senatul nu este o baie publică pentru bărbaţi, unde accesul femeilor să fie interzis!

Ostatecul celebrităţii

Compozitorul francez Daniel Auber (în imagine) îi mărturisi odată, mai în glumă, mai în serios, compozitorului german Richard Wagner, care venise în vizită la Paris:

- Ştiţi, maestre, eu sunt conştient că n-am talent muzical. Mi-au trebuit treizeci de ani pentru a înţelege acest adevăr...

- Şi de ce nu aţi abandonat muzica? -, se interesă puţin surprins Wagner.

- Era deja prea târziu! Devenisem celebru!

Unde nu-i credinţă, e nevoie de actorie

Actorul britanic de teatru şi film, Laurence Olivier, se bucura de un succes fulminant în rândul publicului.
Invidios pe popularitatea artistului, un preot îşi exprimă nedumerirea în prezenţa acestuia:


- Cum de dumneavoastră aveţi mereu parte de săli pline de oameni, în timp ce noi, preoţii, vorbim în faţa unor auditorii semipustii?


Olivier, şi el fiu de preot, a răspuns:


- Asta se întâmplă pentru că eu rostesc cuvintele de pe scenă astfel, de parcă aş crede cu toată fiinţa mea în ele; iar voi rostiţi predicile astfel, de parcă nu aţi crede niciun cuvânt din cele spuse.

În lături, vine generalul!

Generalul rus Aleksandr Petrovici Oldenburgski, sau Principele de Oldenburg, avea în atribuţiile sale verificarea stării sanitare a instituţiilor statului.

Odată cineva îl informase că directoarea unui pension îşi hrăneşte prost elevele. Principele se deplasă în taină la pension şi, hoărât să o prindă pe bănuită în flagrant, intră în bucătăria instituţiei prin uşa din spate.

În prag, el se ciocni de un omulean care căra două căldări cu un lichid tulbur. Înfocat şi crezând că i-a surprins pe făptaşi, Oldenburgski îl apucă pe acela de mână şi-i porunci:

- Stai aşa, voi lua o probă.

După care prinţul se aplecă şi trase o sorbitură bună din găleată; o înghiţi şi strigă înăbuşit:

- Pe naiba, dar astea sunt lături adevărate!

- Întocmai, Înălţimea Voastră, lături din cele mai adevărate!

O plăcere din două, vă rog

Compozitorul şi pianistul polonez Ignacy Paderewski concerta odată la Londra.
În sală era cam năduf şi două doamne rugaseră să fie deschise ferestrele.

Se formase un curent de aer puternic şi Paderewski se adresă către doamne:

- Sunt nevoit să vă rog să închideţi geamurile. Nu puteţi primi două plăceri concomitent: să ascultaţi muzică de calitate şi să omorâţi pianistul.