Femeile nu ajung în rai

Immanuil Kant, care fusese toată viaţa sa celibatar, avea uneori plăcerea de a provoca doamnele prin glume şi aluzii cu subtext uşor misogin.

Astfel, Kant susţinea că poate demonstra că femeile nu ajung în rai, deoarece, conform unui pasaj al Apocalipsei Sfântului Ioan, în cer s-a lăsat tăcerea timp de jumătate de oră. Aşa ceva ar fi fost imposibil, dacă ar fi fost acolo măcar o femeie, glumea Kant.

Tolerăm găinile, să tolerăm şi soţiile

Socrate o depăşea pe soţia sa după inteligenţă şi cumpătare, însă în treburile casnice se lăsa condus de ea şi tolera isteriile frecvente ale acesteia. 

În una din zile nişte cunoscuţi au început să-l critice pe filosof pentru faptul că suportă să convieţuiască cu o femeie atât de răutăcioasă şi scandalagie, căreia niciodată nu-i tace gura.

Socrate i-a întrebat:

- Voi de ce suportaţi cotcodăcitul găinilor în casele voastre?

- Pentru că ele fac ouă! - au răspuns criticii.

- Iar Xantippa mea, - le-a răspuns Socrate, - îmi aduce pe lume copii frumoşi. 

Chinurile naşterii unui imperiu

Puţini cunosc că anume graţie implicării femeilor a fost posibilă crearea puternicului Imperiului Persan.

În anul 558 î.e.n., când rege al perşilor devenise Cyrus al II-lea, regatul persan se afla în subordonarea Imperiului Midian, al regelui Astiag. Sub conducerea lui Cyrus, perşii au fost convinşi să pornească războiul de eliberare naţională de sub dominaţia midienilor.

Lupta decisivă s-a produs în anul 550 î.e.n., sub zidurile cetăţii persane Pasargadae. În faza crucială a luptei, perşii presaţi şi intimidaţi de forţa militară a midienilor au luat-o la fugă în panică spre cetate, pentru a se ascunde după zidurile ei.

Văzând că bărbaţii lor riscă să sufere o înfrângere totală, femeile persane au ieşit din cetate şi ridicaseră toate fustele mai sus de brâu în faţa bărbaţilor care băteau în retragere, arătându-le vulnerabilitatea lor feminină, dar şi strigând către ei cu ocară:

- Încotro fugiţi, fricoşilor amărâţi?! Doar nu aveţi de gând să vă întoarceţi acolo de unde aţi ieşit?!

Proboziţi de propriile femei, perşii s-au întors către duşman şi cu o furie sporită l-au înfruntat, zdrobindu-i definitiv pe midieni.

Cyrus, rămas în istorie drept Cyrus cel Mare, a pus astfel bazele imensului Imperiu Persan, care a dominat Asia Mijlocie vreme de câteva secole.

De ce femeia a fost creată a doua

O doamnă îl întrebă odată pe dramaturgul Bernard Show:

- Cum credeţi, de ce Dumnezeu a creat întâi bărbatul şi abia apoi femeia?

În stilul său inconfundabil ironico-sarcastic, Show răspunse:

- Probabil, Dumnezeu nu dorea ca în timp ce va crea bărbatul, femeia să-l sâcâie cu sfaturile ei.

Relativitatea înţelegerii

O jurnalistă americană lua interviu de la Albert Einştein şi îi adresă o întrebare pretenţioasă:

- Care este, în opinia dumneavoastră, diferenţa dintre timp şi veşnicie?

- Draga mea, - răspunse Einştein uşor zâmbind, - dacă aş avea timp să vă explic acest lucru, ar trebui să treacă o veşnicie ca dumneata să înţelegi. 

Regele? Care rege?

Pictorul anglo-american James Whistler avea reputaţia unui tip cam înfumurat şi lipsit de modestie.
Odată la o recepţie el şedea alături de o doamnă în etate din familie aristocrată care îl cam sâcâia şi care la un moment dat îi mărtusiri că regele Edward al VII-lea însuşi i-ar fi povestit că preţuieşte foarte mult prietenia sa cu pictorul.

- Eu nu mă cunosc cu regele, - mormăi Whistler.

- Cum? Dar regele personal mi-a spus că vă cunoaşte, - insistă doamna.

- Ei, ba! El pur şi simplu a vrut să se laude, - puse punctul Whistler.

Paradoxurile memoriei

Maestrul internaţional american la şah de origine belgiano-polonezo-evreiască, George Koltanowski, este considerat drept cel mai strălucit specialist în partide oarbe - joc de şah cu spatele la tablă sau cu ochii legaţi şi cu mai mulţi parteneri concomitent.

În 1937, Koltanowski stabileşte un record mondial, învingând într-un simultan 34 de jucători, el jucând legat la ochi. În 1960, marele maestru îşi bate propriul record, învingând 56 de jucători concomitent.

Faptul că a avut un creier în bună funcţiune o demonstrează şi durata vieţii sale, el trăind peste 96 de ani.

Totuşi, soţie-sa avea altă părere despre capacităţile mnezice ale şahistului. Ea se lamentă că, din păcate, Koltanowski n-a fost niciodată în stare să-şi amintească să cumpere pâine în drum spre casă.

A vrea şi a putea

Regele Franţei Henric al IV-lea de Navarra avea reputaţia unui fustangiu notoriu, despre care se ştia că avusese un număr impresionant de amante, de la contese la servitoare.

În ciuda acestei reputaţii afişate, femeile îl cunoscuseră altfel, drept un cavaler nu prea viril, din care motiv amantele sale îl înşelau frecvent.

La curte gulmeau că regele abia de se isprăveşte o singură dată cu angajamentele sale de amant, iar favorita lui oficială, Madame de Vernay l-a numit odată pe Henric - "Căpitanul Vrea, dar nu Poate".

Mama ştiinţelor e patriarhală?

Emmy Noether este considerată cea mai talentată femeie-matematician şi apreciată drept unul dintre savanţii germani cei mai distinşi ai secolului XX, inclusiv de către Albert Einstein.

Însă în pofida meritelor ei în elaborarea teoriei algebrei, Noether mai mulţi ani a fost privată de dreptul de a fi numită în calitate de docent la universitate. Motivul refuzului era faptul că Noether e... femeie. Era abia a doua decadă a secolului şi femeile erau în multe privinţe limitate în a se manifesta public.

O parte importantă dintre savanţii-bărbaţi se revoltau:

- Unde s-a mai văzut ca o femeie să devină docent? Aşa, mâine-poimâine ea va pretinde să devină şi profesor universitar, iar apoi chiar membru al senatului! Cum să permitem unei femei să intre în senat?!

La care, matematicianul David Hilbert, un susţinător al lui Noether, lansă următoarea replică, care a fost de efect şi a rămas în analele istoriei ştiinţei:

- Dar, domnilor, senatul nu este o baie publică pentru bărbaţi, unde accesul femeilor să fie interzis!

O plăcere din două, vă rog

Compozitorul şi pianistul polonez Ignacy Paderewski concerta odată la Londra.
În sală era cam năduf şi două doamne rugaseră să fie deschise ferestrele.

Se formase un curent de aer puternic şi Paderewski se adresă către doamne:

- Sunt nevoit să vă rog să închideţi geamurile. Nu puteţi primi două plăceri concomitent: să ascultaţi muzică de calitate şi să omorâţi pianistul.

Soacra are tonurile ei

Compozitorul polonez Ignacy Paderewski îi explica unui ucenic de-al său cum să interpreteze o compoziţie muzicală:

- Această sonată e inspirată de gândurile la iubită. Ea trebuie interpretată ca o piesă a iubirii, adresată logodnicei.

Îndrumat de aceste lămuriri, ucenicul se aşează la pian şi începe a cânta, însă, după scurt timp, este întrerupt de Paderewski, care exclamă:

- Ascultă, tu cânţi aşa de parcă te adresezi nu iubitei, ci soacrei tale.

Şi talentele, şi prostia se nasc

Compozitorul ungar Ferenz Liszt uimea publicul prin virtuozitatea interpretărilor sale la pian.

Fascinată de compoziţiile acestuia, o doamnă îl întrebă:

- Stimate maestre, este adevărat că trebuie să te naşti pentru a fi un bun pianist?!

După o scurtă pauză, Liszt îi răspunse:

- Absolut adevărat, doamnă! Fără a te naşte nu vei cânta la pian.

Tratament pentru psihoza generală

În oraşul grecesc antic Milet (în imagine) se începu odată o adevărată epidemie a suicidului în rândul fetelor.

Nimic nu putea pune capăt acestei psihoze generale; nu ajutau nici rugăminţile şi lacrimile părinţilor, nici supravegherea severă.
Fetele reuşeau să evadeze şi se spânzurau.

Într-un sfârşit, disperaţi în căutarea soluţiei salvatoare, conducătorii oraşului au votat o lege prin care se impunea ca toate fetele care s-au sinucis să fie scoase din oraş complet goale şi în văzul tuturor cetăţenilor.

În mod surprinzător, gândul că după moarte trupul fără suflu le va fi dezgolit şi afişat în faţa mulţimii, le-a marcat atât de mult pe tinerele femei, încât, pentru a evita această procedură ruşinoasă, ele au încetat să se mai sinucidă şi macabra epidemie a luat sfârşit.

Cum scapi de bătaia femeilor?

Poetul francez medieval, din secolul XIV, Jean de Meun, a scris a doua parte a vestitutului în acea epocă "Roman al trandafirului", unde a inclus următorele strofe în adresa femeilor:

"Târfe aţi fost şi veţi fi voi sub soare,
Fiindcă vă vindeţi şi trup şi onoare".

Se spune că indignarea doamnelor de curte de pe urma acestor strofe a fost atât de mare, încât ele au cerut permisiunea reginei însăşi pentru a-l pedepsi pe poet cu lovituri de vargă. În una din zile ele l-au pândit pe de Meun, l-au imobilizat, l-au dezbrăcat şi se pregătiseră deja să lovească în el, cînd deoadată poetul care nu-şi pierdu isteţimea ceru ca prima să lovească acea dintre ele, care e cea mai uşuratică (după altă versiune - cea mai urâtă).

Doamnele au devenit într-atât de confuze, încât niciuna nu s-a încumetat să dea cu varga în poet şi acela scăpă de bătaia femeilor.
Această istorie a intrat în folclorul de curte, iar scena pedepsei neîndeplinite a fost transpusă în picturi de gobelen.

Puterea gravitaţiei feminine

Hetaira Callisto, o curtezană greacă, care avea mare succes în rândul bărbaţilor, l-a provocat în mod maliţios pe filosoful Socrate, spunându-i că dacă ar dori, ea cu uşurinţă i-ar putea ademeni toţi prietenii şi ucenicii acestuia, în timp ce Socrate nu ar reuşi să facă acelaşi lucru cu prietenii ei. 

- Nu e de mirare să se întâmple aşa -, i-a răspuns filosoful. Ţie îţi este mai uşor: tu le propui să se lase jos, iar eu îi îndemn să se înalţe sus.

Argumentul lui Alcibiade

Strategul grec Alcibiade, un personaj eroic şi controversat al istoriei antice, se făcuse vestit prin deciziile şi acţiunile sale neordinare. El a organizat campanii militare şi pentru apărarea Atenei, şi împotriva Atenei. A susţinut şi guvernarea oligarhică, dar şi pe cea democratică. Pentru toate acţiunile sale însă găsea argumentare.

Implicat odată într-o relaţie cu o hetairă (un fel de gheişe greceşti), el fusese atenţionat de prietenii săi că investeşte în zadar timp şi energie într-o fiinţă care oricum nu îl iubeşte.

Argumentul lui Alcibiade şi de această dată a fost neordinar:

- Peştele şi vinul de asemenea nu mă iubesc, dar ele mie oricum îmi plac şi merită să le consum.

Femeia - ca şi furtuna

După o discuţie filosofică cu prietenii şi ucenicii săi, Socrate se întorcea într-un târziu acasă. Enervată, soţie-sa Xanthippa, care era o fire impulsivă, îl întâmpină pe filosof cu ocară şi mai şi turnă peste el un ulcior de apă.

- Aşa e şi firesc să fie -, rosti Socrate smerit. Întâi tunetele, apoi ploaia.

Probabil, de la prinţesa junglelor

Fondatorul teoriei evoluţioniste, Charles Darwin, fiind invitat odată în ospeţie la un prieten de-al său, se pomeni la masă alături de o tânără şi simpatică femeie.
Aceea, interpretând în felul său teoria savantului, îl întrebă jucăuş:

- Domnule Darwin, dumneavoastră susţineţi că omul a provenit de la maimuţă. Această concluzie se referă şi la mine?

- Bineînţeles, numai că dumneavoastră proveniţi de la o maimuţică deosebit de drăguţă.

Intuiţie bărbătească

Prozatorul francez Honore de Balzac se plimba odată pe străzile Parisului împreună cu poetul german Heinrich Heine. Pe lângă ei trecu o doamnă deosebit de simpatică şi Balzac nu ezită să-şi exprime admiraţia:

- Priviţi la această femeie. Ce ţinută are, ce stilată e! Aşa deprinderi nu pot fi dobândite, asta e ceva nativ. Pun pariu că e vreo contesă.

- Contesă? -, reacţionă sceptic Heine. Pun pariu că mai curând e vreo cocotă.

Scriitorii bătuseră palma şi se grăbiră să se documenteze în privinţa femeii cu pricina. Niciunul însă nu câştigase pariul. Ambii avuseseră dreptate.

Sfaturi de actriţă

Actriţa americană de origine suedeză, Greta Garbo, primea mii de scrisori, din cele mai ciudate, de la admiratorii săi. În una din scrisori, trimisă de o femeie, ea găsi următoarea întrebare:

"Bărbatul meu nu suportă parfumul pe care îl folosesc. Să-mi schimb oare parfumul?".

Actriţa i-a răspuns:

"Nu schimba parfumul, schimbă-ţi bărbatul".