Dirijarea onorariilor

Dirijorul Arturo Toscanini (în imagine) şi compozitorul Pietro Mascagni, ambii italieni, fuseseră odată invitaţi să participe la un festival muzical în memoria lui Giuseppe Verdi.

Mascagni, care era invidios pe slava de dirijor de care se bucura Toscanini, a acceptat invitaţia cu o condiţie - să aibă un onorariu mai mare decât Toscanini. 

- Fie şi cu o singură liră, dar să fie mai mare -, insistă Mascagni.

Comitetul organizatoric căzu de acord.

Primind onorariul, Mascagni descoperi cu uimire că a câştigat doar... o liră. Toscanini a dirijat gratis. 

Părerea mea? Am uitat-o!...

La o recepţie oferită la Stokholm în cinstea renumitului compozitor rus Igor Stravinsky, acesta fusese întrebat, ce părere are despre jazz.

- Aceeaşi ca şi acum douăzeci de ani, - a răspuns el.

- Da? Şi ce părere despre jazz aţi avut acum douăzeci de ani?!

- Nu-mi mai aduc aminte, - rosti dezinvolt Stravinsky.

Retorica buzunarelor

Compozitorul austriac Franz Schubert, obosit la un moment dat de pressingul creditorilor, a întins pe sfoara de la balcon redingota cu buzunarele scoase în afară. 

Gestul urma să transmită următorul mesaj:

"Lăsaţi-mă în pace, nu am niciun sfanţ".

Uimitor, dar priveliştea de la balcon se dovedi a fi într-atât de convingătoare, încât pentru o perioadă creditorii într-adevăr l-au lăsat pe compozitor în pace.    

Nu doar urechi muzicale, ci şi nas

Tânărul Mozart hotărî odată să facă o glumă pe seama profesorului său - compozitorul Joseph Haydn.

Mozart i-a spus acestuia pe un ton şiret:

- Am scris o piesă pe care nu o veţi putea interpreta.

Simţindu-se provocat, Haydn luă piesa, se aşeză în faţa pianului, dar, privind notele, exclamă:

- Păi cum?! Aici ambele mâini trebuie să execute pasaje complicate la ambele extreme ale claviaturii anume atunci când e necesar să se ia câteva note şi la mijlocul acesteia! Nu, aşa ceva nu e posibil!

Mozart a zâmbit, s-a aşezat în faţa pianului şi, interpretând piesa, a luat notele din mijlocul claviaturii... cu nasul.

Bine că n-am uitat să dorm

Un prieten al lui Ludwig van Beethoven trecuse pe la acesta într-o dimineaţă şi-l găsi pe compozitor în dormitor, îmbrăcându-se.

Lucru curios, faţa lui Beethoven era acoperită cu un strat zdravăn de săpun uscat.

Uimit si el, compozitorul îşi aminti că seara în ajun îşi săpunise faţa, pregătindu-se să se radă, numai că între timp uitase ce avea de gând să facă şi se dusese aşa la culcare.

Talentul nu cere sfaturi

Compozitorul austriac Wolfgang Amadeus Mozart îşi manifestase talentul sclipitor la o vârstă foarte fragedă, la numai cinci ani compunând primele melodii.

Când era deja în apogeul gloriei şi unanim apreciat, un june i se adresă după un sfat, întrebându-l cum să compună o simfonie.

- Sunteţi încă prea tânăr. Poate ar fi cazul să începeţi cu vreo baladă? - îi răspunse Mozart.

Junele îl contrazise:

- Dar dumneavoastră aţi început să compuneţi simfonii pe când nu aveaţi nici zece ani.

- Adevărat. Dar atunci eu pe nimeni nu am întrebat cum trebuie să le scriu.

Ostatecul celebrităţii

Compozitorul francez Daniel Auber (în imagine) îi mărturisi odată, mai în glumă, mai în serios, compozitorului german Richard Wagner, care venise în vizită la Paris:

- Ştiţi, maestre, eu sunt conştient că n-am talent muzical. Mi-au trebuit treizeci de ani pentru a înţelege acest adevăr...

- Şi de ce nu aţi abandonat muzica? -, se interesă puţin surprins Wagner.

- Era deja prea târziu! Devenisem celebru!

O plăcere din două, vă rog

Compozitorul şi pianistul polonez Ignacy Paderewski concerta odată la Londra.
În sală era cam năduf şi două doamne rugaseră să fie deschise ferestrele.

Se formase un curent de aer puternic şi Paderewski se adresă către doamne:

- Sunt nevoit să vă rog să închideţi geamurile. Nu puteţi primi două plăceri concomitent: să ascultaţi muzică de calitate şi să omorâţi pianistul.

Nu confunda strunele cu hăţurile

Virtuosul violonist italian Niccolo Paganini se grăbea să ajungă la un concert şi îl rugă pe vizitiu să accelereze mersul cailor.

- Cât va trebui să vă plătesc? - întrebă Paganini.

- Zece franci -, anunţă vizitiul o sumă vădit exagerată.

- Glumiţi?!

- Deloc! Doar dumneavoastră veţi lua câte zece franci pentru fiecare om care vine să asculte cum cântaţi la o singură strună! -, explică cu o notă de invidie birjarul.

- Ah, bine, în aşa caz vă plătesc şi eu zece franci, dacă mă duceţi la teatru mergând pe-o roată! -, ripostă violonistul. 

Soacra are tonurile ei

Compozitorul polonez Ignacy Paderewski îi explica unui ucenic de-al său cum să interpreteze o compoziţie muzicală:

- Această sonată e inspirată de gândurile la iubită. Ea trebuie interpretată ca o piesă a iubirii, adresată logodnicei.

Îndrumat de aceste lămuriri, ucenicul se aşează la pian şi începe a cânta, însă, după scurt timp, este întrerupt de Paderewski, care exclamă:

- Ascultă, tu cânţi aşa de parcă te adresezi nu iubitei, ci soacrei tale.

Să nu uit să-mi amintesc

Compozitorul ucrainean Stanislav Lyudkevych a trăit o sută de ani şi a predat arta compoziţiei muzicale până la adânci bătrâneţe.
În ciuda acestor performanţe, era uneori marcat de grave momente de uitucenie.

În una din zile, trebuia să plece într-o localitate pentru a participa la o festivitate muzicală. Se urcă deci în tren şi plecă. După o bună bucată de drum însă, Lyudkevych îşi dădu seama că merge în direcţia opusă locului unde trebuia să ajungă.

Disperat, el coborî la prima staţie şi le telefonă organizatorilor evenimentului, cu scuze pentru că va întârzia nepermis de mult. 

La celălalt capăt al firului însă pe compozitor l-au liniştit, spunându-i:

- Nu vă faceţi griji, stimate domnule profesor. Festivitatea noastră va avea loc, după cum v-am informat, peste două săptămâni. Aşa că aveţi tot timpul la dispoziţie pentru a ajunge la noi!

Şi talentele, şi prostia se nasc

Compozitorul ungar Ferenz Liszt uimea publicul prin virtuozitatea interpretărilor sale la pian.

Fascinată de compoziţiile acestuia, o doamnă îl întrebă:

- Stimate maestre, este adevărat că trebuie să te naşti pentru a fi un bun pianist?!

După o scurtă pauză, Liszt îi răspunse:

- Absolut adevărat, doamnă! Fără a te naşte nu vei cânta la pian.

Cer scuze, sunt confuz

Compozitorul polonez Mieczysław Karłowicz fusese odată acostat de paznicul unui lac, în timp ce pescuia.

- Cu ce drept pescuiţi aici păstravi? - întrebă sever paznicul.

- Dragul meu, o fac sub influenţa invincibilei forţe de neconceput a intuiţiei geniale ce stăpâneşte sărmana făptură umană -, a răspuns calm compozitorul.


Auzind una ca asta, paznicul se pierdu cu firea şi rosti:


- Cer scuze, parcă poţi urmări toate prescripţiile noi...

Un vechi "nou" moldovean

La începutul anilor '80 ai secolului XIX, vestitul compozitor rus Anton Rubinştein veni în cadrul unui turneu în Chişinău. În oraş însă nu se găsi niciun pian suficient de bun.
Cu dificultate a fost găsit un pian de marcă în proprietatea unui târgoveţ bogat autohton. Acela însă refuză în mod categoric să-l împrumute:

- V-aţi ieşit din minţi?! Nici fiica mea nu are permisiunea să cânte la acest pian, iar voi vreţi să-l dau pe mâinile unui oarecare Rubinştein!

În pofida tuturor rugăminţilor, bogătaşul o ţinea una şi bună - nu şi gata! Iar la întrebarea, pentru ce are nevoie de un pian atât de scump, la care oricum nimeni nu cânta, el răspunse cu vădită uimire:

- Cum? Pentru anturaj!

Spre ruşinea organizatorilor, Rubinştein fusese nevoit să-şi interpreteze compoziţiile la un pian uzat.

Să schimbăm tema tăcerii

Se întâmplă ca la una din petreceri compozitorul francez Maurice Ravel să se pomenească aşezat alături de un alt compozitor, căruia îi displăceau operele lui Ravel.

Vecinii păstrau cu insistenţă o tăcere care devenea tot mai stânjenitoare.

În cele din urmă, Ravel îşi drese glasul şi rosti împăciuitor:

- Dragă colega, nu sunteţi împotrivă dacă vom schimba tema discuţiei noastre?