Fiecare cu scheletul său în dulap

Jeremy Bentham fusese un filosof britanic influent din secolul XVIII, fondatorul curentului utilitarist. Se pare însă că în închipuirea sa, meritele sale ca filosof nu erau suficient de solide pentru a-l propulsa în mod sigur în istorie şi în memoria omenirii. Sau poate că pur şi simplu nu voise să se despartă definitiv de această lume.  

Aşa sau altfel, Bentham a ales o cale mai... utilitaristă... de a-şi face simţită prezenţa şi după moarte. Şi-a lăsat averea drept moştenire unui colegiu medicinal, cu condiţia ca rămăşiţele trupului său să fie prelucrate cum se cuvine şi... să asiste la toate şedinţele consiliului director al instituţiei. 

Probabil că nu-şi făcuse mari emoţii în privinţa alegerii sale. Or, potrivit filosofiei pe care o elaborase, ceea ce este util, este şi moral. 

Măguliţi de oferta financiară atractivă a lui Bentham, cei de la spital acceptaseră condiţiile. După ce filosoful părăsise lumea celor vii, în 1832, scheletul acestuia fusese căptuişit cu fân, îmbrăcat în hainele lui Bentham, iar pe craniu îi fusese montată o mască de ceară, care-i reproducea întocmai trăsăturile. Corpul este păstrat într-un dulap special confecţionat cu acest prilej, după cum se vede şi în imagine.

De atunci încoace, filosoful asistă la toate şedinţele importante ale consiliului colegiului. Numai că nu poate vota, sau, cel puţin, nu votează împotriva deciziilor aprobate, ceea ce pentru consiliu pare a fi un lucru... util.

Să-mi vină "apocalipsa" abia la bătrâneţe

Un oarecare delincvent incurabil fusese condamnat la moarte în Prusia secolului XVIII. Acesta ceru de la Friedrich al II-lea, regele Prusiei, permisiunea de a-şi alege singur modalitatea de a muri. Regele îşi dădu acordul.

Atunci condamnatul rosti:

- Vreau să mor din cauza bătrâneţilor.

Amuzat de ingeniozitatea şi tupeul condamnatului, Friedrich al II-lea îl scuti de pedeapsă. 

M-am născut pentru a muri

Un cunoscut îi recomandase filosofului francez Voltaire să mai reducă din timpul dedicat lucrului şi să mai renunţe la cafea, fiindcă acestea ucid.

- Eu m-am născut deja condamnat la moarte -, i-a replicat filosoful.

Cu adevărat a "înviat"

În 1971, un doctor distrat din localitatea Pecaya, Venezuela, a constatat decesul unui localnic şi acela fu pregătit în grabă pentru înmormântare.

La cimitir însă, după ce prima lopată de pământ a fost aruncată peste sicriu, deodată se trezi "mortul", care în realitate fusese până atunci în stare de inconştienţă din cauza unui atac de cord uşor.

Revenindu-şi, omul a împins capacul sicriului până a reuşit să-l desprindă şi a ieşit din groapă ţipând şi blestemând.

La văzul acestei apariţii, soacra lui, care stătea liniştită lângă mormânt, a murit pe loc din cauza şocului, aşa că a fost înmormântată în groapa destinată ginerelui. Asta după ce alţi doctori, nu primul, s-au asigurat că era într-adevăr moartă.