Valoarea în... volţi

Francois Voltaire îşi manifestă odată înalta apreciere faţă de lucrările fizicianului italian Alessandro Volta. 

Când acestuia din urmă îi fuseseră transmise cuvintele de laudă din partea celebrului filosof, el îşi onoră reverenţele printr-un comentariu plin de subtilitate:

- Eu, probabil că într-adevăr am o anumită valoare, din moment ce Volta e deja o jumătate de Voltaire.

Replică a la W.C.

Winston Churchill intrase odată în viceul Camerei Comunelor împreună cu Clement Attlee, liderul laburiştilor. 

Churchill se postă la cel mai îndepărtat de Attlee pisoar, la care gest Attlee nu întârzie să remarce ironic:

- Văd că astăzi nu prea sunteţi în duhuri bune, Winston.

- E adevărat -, răspunse Churchill. Mă îngrijorează că de fiecare dată când voi, laburiştii, vedeţi ceva mare, vreţi imediat să o naţionalizaţi...

Nişte jivine... dar salvatoare!

În 1815, când Franţa intrase în perioada grea de tranziţie, aşa-numita Restauraţie, Camera Deputaţilor a Adunării Naţionale reprezenta o adunătură din tot felul de indivizi întâmplători. 

În faţa acestei privelişti, cineva îl întrebă cu amărăciune pe Charles de Talleyrand, ilustrul diplomat francez:

- Oare poate crede careva că această strânsură de lepădături ne poate salva Patria?!

Plin de reţinere, Talleyrand răspunse filosofic:

- Cine ştie, doar a fost salvată Roma de nişte gâşte!...

Părerea mea? Am uitat-o!...

La o recepţie oferită la Stokholm în cinstea renumitului compozitor rus Igor Stravinsky, acesta fusese întrebat, ce părere are despre jazz.

- Aceeaşi ca şi acum douăzeci de ani, - a răspuns el.

- Da? Şi ce părere despre jazz aţi avut acum douăzeci de ani?!

- Nu-mi mai aduc aminte, - rosti dezinvolt Stravinsky.