Steinitz - Maltus: 1 - 0

Primul campion mondial la şah, Wilhelm Steinitz, discuta odată cu doi profesori universitari, care veniseră la el în vizită, despre teoria lui Thomas Maltus (cel care atenţiona despre pericolul suprapopulării).

În toiul discuţieii, unul dintre profesori a declarat:

- Oamenii săraci nu trebuie să aibă mulţi copii, pentru că ei se nasc înapoiaţi mintal. 

Steinitz, vădit deranjat de aceste cuvinte, îi ripostă rece:

- Tatăl meu fusese un om foarte sărac şi el a dat naştere la treisprezece copii. Iar eu, Wilhelm Steinitz, campionul lumii la şah, am fost cel de-al treisprezecelea.

Paradoxurile memoriei

Maestrul internaţional american la şah de origine belgiano-polonezo-evreiască, George Koltanowski, este considerat drept cel mai strălucit specialist în partide oarbe - joc de şah cu spatele la tablă sau cu ochii legaţi şi cu mai mulţi parteneri concomitent.

În 1937, Koltanowski stabileşte un record mondial, învingând într-un simultan 34 de jucători, el jucând legat la ochi. În 1960, marele maestru îşi bate propriul record, învingând 56 de jucători concomitent.

Faptul că a avut un creier în bună funcţiune o demonstrează şi durata vieţii sale, el trăind peste 96 de ani.

Totuşi, soţie-sa avea altă părere despre capacităţile mnezice ale şahistului. Ea se lamentă că, din păcate, Koltanowski n-a fost niciodată în stare să-şi amintească să cumpere pâine în drum spre casă.

Câştigă... cel mai slab

Germanul Siegbert Tarrasch (în imagine), marele maestru internaţional la şah, se revoltă în ajunul unui turneu important împotriva includerii în lista de participanţi a maestrului Yates, considerându-l pe acesta din urmă prea slab pentru asemenea nivel.

Organizatorii însă l-au acceptat la turneu pe maestrul Yates şi acesta, conform prognozelor lui Tarrasch, într-adevăr a ocupat ultimul loc la competiţie.

Trebuie să recunoaştem că o partidă de şah acest Yates totuşi a câştigat-o: în faţa lui Tarrasch însuşi...

Rocada banilor

Al 10-lea campion mondial la şah, rusul Boris Spasskiy, câştigase în 1968, la o diferenţă mare, un meci hotărâtor în faţa danezului Bent Larsen. Însă, în pofida faptului că Federaţia Internaţională de Şah oferea premii consistente pentru jucători, o bună parte din onorariul lui Spasskiy trecu în bugetul de stat al URSS.

Obijduit de acest mecanism de impozitare draconic, marele şahist comentă:

- Larsen a jucat ca un amator, dar a fost remunerat ca un profesionist. În timp ce eu am jucat ca un profesionist, dar am fost remunerat ca un amator.

Teoria jocurilor

Primul campion mondial la şah, Wilhelm Steinitz, se pomeni odată într-un cupeu al trenului în compania unei fetiţe de nouă ani şi a tatălui acesteia.
Părintele fetiţei hotărî să spargă tăcerea şi îl întrebă pe Steinitz:

- Ce ocupaţie aveţi?

- Joc şah -, răspunse Steinitz.

Aici interveni fetiţa, care rosti:

- Când eram micuţă, şi eu mă jucam cu păpuşile.

Dacă nu am provocat - nu am dezvoltat

Olandezul Machgielis 'Max' Euwe fusese al 5-lea campion mondial la şah şi, probabil, cel mai cumpătat cuceritor al Olimpului şahistic. Corectitudinea lui în relaţiile cu colegii săi devenise proverbială.

Acesta, se vede că, fusese motivul pentru care, la jubileul de 80 de ani al şahistului, unul dintre oaspeţi se declarase încântat de faptul că de-a lungul deceniilor Euwe nu-şi făcuse niciun duşman. O performanţă nemaiîntâlnită în lumea şahului.

Euwe însă rosti cu tristeţe vădită:

- Dacă nu mi-am făcut duşmani, înseamnă că nu mi-am trăit viaţa aşa cum se cuvine.

De ce să vadă azi dacă pot auzi mâine?

Un mare maestru la şah se adresă odată către campionul mondial Mihails Tāls după un sfat:

- Mihail, eu azi voi vorbi la televiziune. Ce să le spun telespectatorilor?

- Spune-le să asculte mâine radioul. Acolo voi vorbi eu.

Stai mă, că nu e real visul!

Wilhelm Steinitz a fost primul campion mondial la şah, înaltul titlu însă nu-l scuti de nevoile financiare, de aceea Steinitz obişnuia să frecventeze o cafenea unde juca şah pe bani.

Odată se găsi un jucător care se arătă dispus să plătească tocmai o liră sterlină pentru fiecare partidă pierdută în faţa campionului. Steinitz îi ceda de fiecare dată din start un cal, dar oricum ieşea învingător fără dificultate. Unii prieteni i-au recomandat lui Steinitz să mai cedeze o partidă-alta din când în când, pentru a nu seca entuziasmul jucătorului generos şi să-şi asigure în aşa fel un venit financiar de lungă durată.

Steinitz urmă sfaturile prietenilor şi cedă în cadrul următoarei partide; el lăsă sub atac regina şi imediat se declară învins. La propunerea lui de a mai juca o partidă, adversarul său sări cu chiot de pe scaun şi strigă în gura mare:

- S-a-mplinit visul! L-am învins pe campionul mondial!, după care ieşi din cafenea şi nu mai intră acolo niciodată.

Un autograf exclusivist

Americanul Robert Fischer, recunoscut drept un geniu al şahului, participa în 1962 la un turneu în Varna. De el se apropiase o doamnă care îl rugă să-i lase un autograf pe o coală de hârtie. Fischer acceptă şi făcuse o semnătură atât de mare, încât acoperise aproape întreaga foaie.
Doamna întrebă descurajată:

- Dar unde vor încape semnăturile celorlalţi şahişti?

- Fleacuri! Celelalte autografe nu valorează nimic! -, răspunse plin de sine Fischer.