Când o mână spală pe alta...

Regele Franţei Filip al VI-lea, numit şi Norocosul, care a guvernat în secolul XIV, i-a întrebat odată pe dvorenii săi, de ce tot mai puţine venituri vin în caznaua statului.  

- Care e cauza?!, întrebă regele. 

Dvorenii tăcură jenaţi. Atunci bufonul de curte luă o bucată de gheaţă şi i-o dădu unui dvorean, rugându-l să o transmită din mână în mână.

Când gheaţa ajunsese la rege, din ea nu mai rămăsese mai nimic.

- Iată care-i cauza!, adăugă maliţios bufonul.  

Dă-mi nişte bani să-ţi dau bacşiş

Scriitorul irlandez Oscar Wilde, un estet şi un dandy-model al epocii sale, îşi păstra stilul elegant şi snobismul chiar şi în cele mai incomode situaţii.

Odată, ieşind din cazino, unde pierduse toţi banii disponibili, Wilde se opri în dreptul uşierului care îi deschise plin de curtoazie uşa. Îl întrebă:

- Aţi putea să-mi împrumutaţi douăzeci de franci?

- Cu plăcere, a răspuns uşierul, întinzându-i imediat banii solicitaţi.

Wilde îi îndepărtă galant mâna cu banii şi, cu simţul datoriei împlinit, rosti:

-   Vă rog să-i păstraţi. Sunt pentru dumneavoastră.

 

Dirijarea onorariilor

Dirijorul Arturo Toscanini (în imagine) şi compozitorul Pietro Mascagni, ambii italieni, fuseseră odată invitaţi să participe la un festival muzical în memoria lui Giuseppe Verdi.

Mascagni, care era invidios pe slava de dirijor de care se bucura Toscanini, a acceptat invitaţia cu o condiţie - să aibă un onorariu mai mare decât Toscanini. 

- Fie şi cu o singură liră, dar să fie mai mare -, insistă Mascagni.

Comitetul organizatoric căzu de acord.

Primind onorariul, Mascagni descoperi cu uimire că a câştigat doar... o liră. Toscanini a dirijat gratis. 

Cică, treburi comerciale şi gospodăreşti

Este cunoscută data exactă a primului anunţ matrimonial - 19 iulie 1695. El a fost publicat în Anglia, în culegerea întitulată "Cum să-ţi îmbunătăţeşti treburile comerciale şi gospodăreşti".

Anunţul conţinea următoarea informaţie: 

"Un gentleman de 30 de ani, bine asigurat financiar, doreşte să se căsătorească şi este în căutarea unei domnişoare tinere cu o avere de aproximativ 3000 lire sterline sau mai mult. Sunt dispus să închei în această privinţă un contract matriomonial".

Ai dracului bani...

Uitucenia a fost şi este o latură inamovibilă a marilor gânditori, a căror minte este preocupată de materii mult prea înalte şi complicate, pentru a mai reuşi să memorizeze şi tot felul de flecuşteţe din viaţa cotidiană. 

Această uitucenie proverbială le-a jucat însă deseori festa diferiţilor savanţi, artişti şi filosofi. Mulţi dintre ei au nimerit în situaţii tragicomice, uitând unde trăiesc, încotro se duc sau chiar cum îi cheamă. Ridicole şi dramatice erau şi cazurile când uitau unde au pus banii pe care îi aveau agonisiţi. Unii au fost nevoiţi să inventeze metode ingenioase pentru a face faţă unor astfel de crize de memorie.   

De pildă, profesorul american de istorie a diplomaţiei, Charles C. Tansill, de la Universitatea din Georgetown, avea obiceiul de a păstra o sumă de bani într-un exemplar din "Infernul" lui Dante, pentru zile negre.

Explicaţia sa era următoarea: 

"Când încep să mă întreb "- Unde dracu' oi fi pus banii ăia?", îmi amintesc imediat de ascunzătoare".

Statuia mă obişnuieşte cu omul

Într-o zi filosoful grec Diogene se apropie de o statuie şi, spre surprinderea trecătorilor, îi ceru statuii de pomană.

Unul dintre cei prezenţi, îşi exprimă mirarea:

- Păi crezi că o statuie îţi poate da bani? 

- Nu, - a răspuns filosoful.

- De ce îi ceri, dar?

- Pentru a mă obişnui cu refuzul, - a răspuns Diogene.

Intelectul şi banii

Filosoful grec Thales din Milet îşi cheltuise mai toţi banii în călătorii, de aceea trăia foarte modest şi îşi petrecea timpul studiind fenomenele naturii.
El îi învăţa pe cetăţeni că trebuie să aprecieze inteligenţa, nu banii, însă locuitorii Miletului râdeau de filosof şi-l întrebau ironic:

 - Le dai lecţii oamenilor, dar tu însuţi nu te poţi înavuţi. Dacă eşti aşa deştept, de ce eşti aşa sărac?

Iritat de aceste ironii, Thales a luat un împrumut şi a procurat sau arendat toate teascurile de ulei din oraş. După prognozele lui, în acel an urma să fie o recoltă neobişnuit de bogată de măsline.

Prognoza se adeveri întocmai şi Thales reuşi să acumuleze către sfârşitul anului o avere substanţială. În aşa mod, el le-a demonstrat orăşenilor că dacă l-ar fi interesat banii, atunci cu ajutorul cunoştinţelor sale ar fi putut deveni unul dintre primii bogătaşi.  

Ierarhia demnităţii

În timpul unei petreceri la palat, Alexandru Macedon le-a spus apropiaţilor săi:

- Niciodată nu am refuzat nimănui. Orice mi se cerea, eu ofeream cadou.

Cineva dintre cei prezenţi a zis atunci:

- O, mărite rege! Dăruieşte-mi un dirham*!

- Nu se cuvine să ceri de la un rege aşa nimicuri! - i-a zis Alexandru.

- Dacă îţi e ruşine să-mi dăruieşti un dirham, în acest caz dăruieşte-mi întregul tău regat! - continuă omuleanul.

La această provocare, Alexandru a răspuns:

- Prima dată ai cerut ceva ce este inferior demnităţii mele, iar a doua oară ai cerut ceva ce este superior demnităţii tale. De aceea, ambele tale rugăminţi nu sunt adecvate.

* denumire de monedă

Omul vs Banii

Fiica celebrului strateg grec Temistocle era peţită de doi bărbaţi. Unul era un cetăţean destoinic şi cu sovestea integră, dar cam lipsit de avere. Celălalt însă era foarte bogat, dar cu o reputaţie nu tocmai curată. 
Temistocle l-a ales în calitate de ginere pe primul pretendent, argumentându-şi astfel alegerea:

- E mai bine ca omul să simtă lipsa banilor, decât banii să simtă lipsa omului.