Graţie calităţilor sale extraordinare de poet şi interpret, devenise un favorit al curţii regale şi beneficia de onoruri, avere şi sclavi.
Într-o zi, din plictiseală, el intră în vorbă cu un sclav care-i aproviziona familia şi grădina cu apă.
- Ia zi-mi, sclavule, ce-mi poţi spune tu despre viaţa mea şi a ta?
- Ambii suntem oameni fără noroc şi nu e nimeni mai nefericit decât noi în această casă -, a răspuns sclavul.
- De ce zici aşa? -, întrebă al-Mausili surprins.
- Dumitale munceşti nopţile întregi, cântând, pentru a câştiga de pâine omenilor din această casă, iar eu muncesc cât e ziua de lungă, târându-le apă -, a explicat sclavul. Şi trăiesc toţi datorită eforturilor noastre, considerând că aşa e şi firesc să fie, că aşa e şi normal - să muncim din greu pentru ei. Şi mereu sunt ei nemulţumiţi de noi, şi nici măcar nu ne sunt recunoscători.
Al-Mausili zâmbi la auzul acestor cuvinte şi exclamă:
- Jur pe Dumnezeu, ai dreptate!
După care, din respect, îi dărui sclavului libertatea.
0 коммент.:
Trimiteți un comentariu