luni, 1 februarie 2010

Dacă se sinucide - este admis

Medicul rus Serghei Botkin făcea parte din comisia de admitere a Academiei Militaro-Medicale din Petersburg. Odată îi nimerise spre examinare un tânăr care nu ştiuse să răspundă la nici una din întrebări.
Tânărul se dovedise a fi încăpăţinat şi încercă de trei ori să treacă examenul, însă de fiecare dată cu acelaşi rezultat - zero răspunsuri corecte. Botkin în cele din urmă îi spuse să nu mai treacă pragul instituţiei.

Mai târziu, la profesor veniseră câţiva prieteni de-ai pretendentului cu pricina, care, în speranţa trezirii sentimentelor de milă, i-au vorbit emoţionat lui Botkin că respectivul tânăr este atât de decepţionat de insuccesele sale şi de decizia comisiei de admitere, încât este gata să-şi pună capăt zilelor şi ameninţă că-şi va împlânta un pumnal în inimă.

Botkin i-a liniştit, asigurându-i:

- Nu vă faceţi griji, prietenul vostru nu cunoaşte defel anatomia corpului. El nu va fi capabil să găsească inima.

0 коммент.:

Trimiteți un comentariu