sâmbătă, 30 octombrie 2010

Ai dracului bani...

Uitucenia a fost şi este o latură inamovibilă a marilor gânditori, a căror minte este preocupată de materii mult prea înalte şi complicate, pentru a mai reuşi să memorizeze şi tot felul de flecuşteţe din viaţa cotidiană. 

Această uitucenie proverbială le-a jucat însă deseori festa diferiţilor savanţi, artişti şi filosofi. Mulţi dintre ei au nimerit în situaţii tragicomice, uitând unde trăiesc, încotro se duc sau chiar cum îi cheamă. Ridicole şi dramatice erau şi cazurile când uitau unde au pus banii pe care îi aveau agonisiţi. Unii au fost nevoiţi să inventeze metode ingenioase pentru a face faţă unor astfel de crize de memorie.   

De pildă, profesorul american de istorie a diplomaţiei, Charles C. Tansill, de la Universitatea din Georgetown, avea obiceiul de a păstra o sumă de bani într-un exemplar din "Infernul" lui Dante, pentru zile negre.

Explicaţia sa era următoarea: 

"Când încep să mă întreb "- Unde dracu' oi fi pus banii ăia?", îmi amintesc imediat de ascunzătoare".

0 коммент.:

Trimiteți un comentariu