Doar nu suntem câini, ce naiba!

Când Josif Stalin îi înlătură de la conducerea partidului comunist pe opoziţionerii Grigori Zinoviev şi Lev Kamenev, proscriindu-i la dispariţie, Zinoviev se apropie de dictator şi-i aminti cum cândva anume el şi Kamenev îl salvaseră pe Stalin de la pieire:


- Ştie tovarăşul Stalin ce e asta recunoştinţă? - îl întrebă retoric Zinoviev.


Stalin îşi scoase alene pipa din gură şi a răspuns:


- Cum să nu? Ştiu, foarte bine ştiu - asta e un fel de boală proprie câinilor.

Dispari, că fac riduri

Cineva, intenţionând să-l pună pe poetul Alexandr Puşkin într-o situaţie jenantă, îl întrebă în public:

- Ce asemănare este între mine şi Soare?

- Nici la dumitale, nici la Soare nu te poţi uita fără a te încreţi -, a răspuns aproape imediat Puşkin.

De ce să vadă azi dacă pot auzi mâine?

Un mare maestru la şah se adresă odată către campionul mondial Mihails Tāls după un sfat:

- Mihail, eu azi voi vorbi la televiziune. Ce să le spun telespectatorilor?

- Spune-le să asculte mâine radioul. Acolo voi vorbi eu.

Şi-o cureluşă-n mână, nu?

Încă în perioada sa de devenire ca actriţă, Brigitte Bardot se cunoscuse cu un domn bogat care îi promisese că o va lua de soţie. Singura condiţie era ca Bardot să-i fie ascultătoare, fidelă şi nu prea vorbăreaţă.

- Ascultătoare, fidelă, nevorbăreaţă! -, îl ironiză Bardot. La ce vă trebuie o aşa femeie? Poate ar fi mai bine să vă culcaţi cu-o căţeluşă?

Nu e logic ce e logic

Un savant american venise în Copenhaga pentru a-i face o vizită celebrului fizician Niels Bohr. Intrând în laboratorul acestuia, el văzu, spre uimirea sa, că deasupra mesei savantului stă fixată o potcoavă.

- Oare chiar credeţi că potcoava vă poate aduce noroc, profesore?! - îşi exterioriză gândurile americanul. Dumneavoastră, ca savant, ar trebui să...

- Fii pe pace, prietene! - îl întrerupse Bohr. Cum să cred eu în aşa bazaconii? Dar ştii, mi s-a spus că potcoava le aduce noroc chiar şi celor care nu cred în asta.

Stai mă, că nu e real visul!

Wilhelm Steinitz a fost primul campion mondial la şah, înaltul titlu însă nu-l scuti de nevoile financiare, de aceea Steinitz obişnuia să frecventeze o cafenea unde juca şah pe bani.

Odată se găsi un jucător care se arătă dispus să plătească tocmai o liră sterlină pentru fiecare partidă pierdută în faţa campionului. Steinitz îi ceda de fiecare dată din start un cal, dar oricum ieşea învingător fără dificultate. Unii prieteni i-au recomandat lui Steinitz să mai cedeze o partidă-alta din când în când, pentru a nu seca entuziasmul jucătorului generos şi să-şi asigure în aşa fel un venit financiar de lungă durată.

Steinitz urmă sfaturile prietenilor şi cedă în cadrul următoarei partide; el lăsă sub atac regina şi imediat se declară învins. La propunerea lui de a mai juca o partidă, adversarul său sări cu chiot de pe scaun şi strigă în gura mare:

- S-a-mplinit visul! L-am învins pe campionul mondial!, după care ieşi din cafenea şi nu mai intră acolo niciodată.

Şi de sus în jos nu se poate?

O doamnă l-a întrebat pe medicul rus Serghei Botkin:

- Doctore, care exerciţii sunt cele mai bune pentru slăbit?

- Mişcarea capului de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, - a răspuns Botkin.

- Şi atât? - s-a mirat femeia. Şi cât de des trebuie efectuat exerciţiul?

- De fiecare dată când vi se propune să serviţi mâncare. 

Ca între fraţi

Compozitorul Ludwig van Beethoven avea un frate mai mic, Johann, pe care nu prea îl agrea. Fiind farmacist şi având un spirit întreprinzător, Johann a acumulat o avere solidă, şi-a procurat o moşie şi îşi etala cu orice prilej starea socială.

În ajunul unui Revelion, Johann îi trimisese lui Ludwig o felicitare, pe care notă cu litere de-o şchioapă:

- Johann van Beethoven. Deţinător de pământuri.

Compozitorul îi readresă felicitarea, scriind pe verso:

- Ludwig van Beethoven. Deţinător de creier.

Mă dor emisferele

În prezenţa nuvelistului francez Tristan Bernard cineva începu o discuţie despre talentul filosofului-savant Blaise Pascal. În speţă, s-a menţionat că Pascal de mic copil apela la geometrie ca la un leac. De migrene, bunăoară, el scăpa inventând şi rezolvând diverse probleme de geometrie.

- Foarte curios, - observă Tristan Bernard. Adevărul e că atunci când eu eram copil, eu scăpam de problemele la geometrie, inventând migrene.

Râzi mai tare că nu te văd

Despre savantul american Alexander Graham Bell contemporanii lui îşi aminteau că era pasionat de anecdote şi cum numai afla un banc nou, alerga la prieteni să-l povestească.

Odată cu vârsta însă, Bell se simţea tot mai obosit să facă aceste curse şi, în cele din urmă... a inventat telefonul.

Cine plăteşte factura?

Scenaristul şi dramaturgul francez Marcel Achard a fost odată întrebat:

- Ce este iubirea şi ce este căsătoria?

- O, iubirea este lumina vieţii! -, a răspuns Achard.

Şi a continuat:

- Iar căsătoria este factura plătită pentru lumină.

Stai că-ţi fac atomii să vibreze

În 1959, la Copenhaga avusese loc un concert al celebrului interpret de jazz, americanul Louis Armstrong, care efectua un turneu prin Europa. După concert, lui Armstrong i-au făcut cunoştinţă cu nu mai puţin celebrul fizician Niels Bohr, laureat al Premiului Nobel şi o adevărată emblemă a Danemarcei.
Armstrong i-a arătat lui Bohr cum se cântă la trompetă. Bohr, la rândul său, i-a adus la cunoştinţă lui Armstrong unele metode de disociere a nucleului atomic.

- Ne-am petrecut timpul într-un mod remarcabil -, mărturisi mai târziu Armstrong.
Şi adăugă cu o bună doză de autoironie:

- Bohr acum se pricepe la fel de bine în jazz cum mă pricep eu în fizică.

Detaliile cuceririlor

Povestind odată, în faţa unui auditoriu select, despre o bătălie din timpul campaniei din Egipt, Napoleon I începuse să numească pe rând toate unităţile implicate în luptă, dispoziţia lor pe teren şi acţiunile fiecăreia.

Una din doamnele prezente rămăsese uimită de memoria împăratului:

- Maiestate! Cum reuşiţi să păstraţi în memorie atâtea detalii mărunte?

Napoleon îi explică:

- Doamnă! La fel cum un bărbat păstrează în memorie numele tuturor amantelor sale!

Filosof si sclav la acelaşi preţ

La filosoful grec Aristippus - un ucenic de-al lui Socrate -, veni un om cu rugămintea să-i fie acceptat feciorul spre instruire în filosofie. Aristippus a cerut pentru aceasta o plată considerabilă, iar tatăl băiatului exclamă cu uimire:

- Dar asta face cât preţul unui sclav!

- Atunci, procură-ţi un sclav! - a răspuns grav filosoful. Şi vei avea tocmai doi.

Fumul diplomaţiei

Medicul de familie al cancelarului german Otto von Bismarck îl probozi pe acesta din urmă pentru faptul că ziua întreagă nu slobozea ţigara din gură.
Bismarck zâmbi cu hâtrenie şi rosti:

- Doctore, în asta şi constă arta diplomaţiei mele - să dau cu fum în ochii oamenilor.

Şi măgarii nu?

Filosoful grec Antistene, fondatorul cinismului, veni odată la Adunarea Populară şi le-a propus atenienilor să-i considere de acum încolo pe măgari drept cai.

Când cei prezenţi s-au arătat nedumeriţi şi indignaţi de această iniţiativă, Antistene le-a adus următorul argument:

- De ce vă miră? Doar noi prin simplă votare obişnuim să-i transformăm pe unii nerozi în conducători!

E ceva sub pălărie?

Scriitorul danez Hans Christian Andersen era notoriu prin aceea că practic nu avea deloc grijă de hainele sale. Mai toţi locuitorii Copenhagei îi recunoşteau de departe impermeabilul vechi şi uzat.
Odată, un omulean oarecare l-a oprit pe Andersen pe stradă şi l-a întrebat cu sarcasm:

- Acest obiect mizer de pe capul dumitale se numeşte pălărie?

Andersen i-a răspuns de aceeaşi manieră:

- Dar acest obiect mizer de sub pălăria dumitale sa numeşte cap?

Refuzul ca antidot

Primul Cancelar al Imperiului German, Otto von Bismarck, fusese odată pus în situaţia de a-l chema la duel pe un savant. Omul de ştiinţă urma să aleagă armele şi pentru că presupuse că Bismarck mânuia la fel de bine şi sabia şi pistolul, a optat pentru o soluţie tipic savantă.

A propus ca pe o farfurie să fie plasaţi doi crenvruşti, unul dintre care să fie otrăvit.

Auzind despre aceste condiţii ale duelului, Bismarck şi-a retras pretenţiile, argumentându-şi decizia astfel:

- Nu se cuvine ca eroii să se ghiftuiască înainte de moarte.

Un sport antitotalitar

Federaţia de şah a Republicii Federale Germane mulţi ani lupta să obţină de la ministerul finanţelor recunoaşterea faptului că şahul este "un gen de sport cu efecte benefice, de o utilitate educaţională". O asemenea apreciere i-ar fi permis federaţiei să beneficieze de un anumit suport financiar.
În sfârşit, în 1982, această recunoaştere a fost obţinută. Iar o influenţă importantă în favoarea acestei decizii a jucat-o prezentarea ca argument a unui citat de-al regelui Prusiei, Friedrich al II-lea, în care se spunea că:

"Şahul cultivă deprinderile de liberă cugetare...".

Şahiştii din federaţie însă au omis sfârşitul acelui citat, care spunea următoarele:

"...de aceea, în niciun caz nu trebuie promovat".

Un autograf exclusivist

Americanul Robert Fischer, recunoscut drept un geniu al şahului, participa în 1962 la un turneu în Varna. De el se apropiase o doamnă care îl rugă să-i lase un autograf pe o coală de hârtie. Fischer acceptă şi făcuse o semnătură atât de mare, încât acoperise aproape întreaga foaie.
Doamna întrebă descurajată:

- Dar unde vor încape semnăturile celorlalţi şahişti?

- Fleacuri! Celelalte autografe nu valorează nimic! -, răspunse plin de sine Fischer.

Dacă am fi în Haiti

Un savant care călătorise un timp îndelungat prin ţări îndepărtate la revenire îi mărturisi poetului Heinrich Heine (despre care ştia prea bine că este evreu):

- În Haiti cel mai mult m-a impresionat că nu am văzut niciun evreu şi niciun măgar.

Heine l-a întrerupt cu calm în voce:

- Dar ce aţi fi spus dacă ne pomeneam acolo în doi?

Doamna selectă

Poetul german Heinrich Heine discuta odată cu un alt poet, austriacul Moritz Hartmann, care se bucura de mare succes la femei.

- Astăzi, dragă Moritz, am fost vizitat de o doamnă pe care tu încă n-ai avut ocazia să o cunoşti -, începu provocator Heine.

- Cine este? -, întrebă intrigat şi nerăbdător celălalt.

- Muza, dragul meu! -, rosti Heine.

Taci pentru a vorbi

Odată la Aristotel veni un tânăr cu rugămintea ca filosoful să-l înveţe arta retoricii. El explica mult şi întortocheat de ce are nevoie de aceste abilităţi şi tot nu contenea să-i vorbească filosofului.
Când a venit timpul să se înţeleagă în privinţa condiţiilor de plată, Aristotel a cerut o sumă de două ori mai mare decât de obicei.
Văzând nedumerirea tânărului, Aristotel i-a explicat că va fi nevoit să depună un efort dublu. Înainte de a-l învăţa să vorbească, va trebui să-l înveţe să-şi ţină limba după dinţi.

Să schimbăm tema tăcerii

Se întâmplă ca la una din petreceri compozitorul francez Maurice Ravel să se pomenească aşezat alături de un alt compozitor, căruia îi displăceau operele lui Ravel.

Vecinii păstrau cu insistenţă o tăcere care devenea tot mai stânjenitoare.

În cele din urmă, Ravel îşi drese glasul şi rosti împăciuitor:

- Dragă colega, nu sunteţi împotrivă dacă vom schimba tema discuţiei noastre?  

Lucrul... contraproductiv

Vestitul fizician englez Ernest Rutherford a intrat odată seara târziu în unul din laboratoarele sale şi l-a găsit acolo pe un colaborator, aplecat asupra aparatelor de luat măsurări.

- Ce faceţi aici la aşa o oră târzie? -, s-a interesat Rutherford.

- Lucrez -, a fost răspunsul.

- Dar ce faceţi ziua?

- De asemenea, lucrez -, a răspuns colaboratorul, aşteptându-se la cuvinte de laudă din partea savantului.

Replica lui Rutherford însă fusese complet neaşteptată. El rosti cu iritare în voce:

- Ia spuneţi-mi, dar când găsiţi şi timp pentru a gândi?

Diferenţa e în... mâncare

Unul dintre ucenici l-a întrebat pe Aristotel:

- Învăţătorule, spune-mi, care e deosebirea dintre tine şi alţi oameni?

Răspunsul filosofului a fost rapid şi categoric:

- În timp ce alţii trăiesc pentru a mânca, eu mănânc pentru a trăi.

Dacă tot au picioare...

Odată un retor grec i s-a adresat lui Aristotel cu rugămintea de a-i aprecia arta oratorică.

După ce-l ascultă, Aristotel i-a dat următorul răspuns:

- Pe mine mă miră că oamenii care au picioare stau şi te ascultă în loc să le pună în funcţiune şi să plece.

3 înaintea lui 2

Campionul lumii la şah, rusul Aleksandr Aliohin, aflându-se în vizită în Argentina participa la o şedinţă de joc simultan (cu mai mulţi jucători concomitent). Unul dintre adversarii săi rosti deodată entuziasmat şi cu voce tare:

- Maestre, veţi primi mat în trei mutări!

Aliohin zâmbi uşor şi-i răspunse:

- Bine, bine, dar nu vă agitaţi aşa, segnor. Deocamdată, eu vă pun mat în două mutări!

Victoria nu se fură

Când Alexandru Macedon a ajuns în apropierea taberei regelui persan Darius, pe malul râului Tigru, în faţa ochilor i s-a înfăţişat o câmpie imensă, luminată de mii şi mii de ruguri ale inamicului.

Înspăimântaţi de această privelişte şi de oastea atât de numeroasă a perşilor, comandanţii macedoneni au venit înaintea lui Alexandru şi au început să-l roage să nu mai aştepte dimineaţa, ci să atace imediat, în plină noapte şi pe neaşteptate tabăra persană, pentru a spori şansele unei victorii.

- Eu nu fur victoria! -, a răspuns în semn de refuz Alexandru.

Unde duce tunelul

La una din lecţii, geologul german Karl Ferdinand Roemer a fost întrebat:


- Spuneţi-mi, domnule profesor, unde voi ajunge dacă, de exemplu, din această sală voi perfora un tunel spre partea opusă a Pământului?


- La casa de nebuni -, a răspuns imediat savantul.

Vreau să fiu aşchie de butuc

Odată la biologul şi patologoanatomul Rudolf Virchow a venit un student, care dorea să-i fie asistent şi ucenic. Studentul a rostit următoarele cuvinte:

- Domnule profesor! Mi s-a spus că sunteţi ca un butuc necioplit, dar pe mine atât de mult mă captivează cercetările dumneavoastră, încât sunt gata să devin o aşchie a acestui butuc!

Virchow iniţial a rămas uluit de această abordare, apoi a rostit:

- Cuvintele dumitale demonstrează o mare îndrăzneală, care este foarte necesară pentru această profesie. De aceea, te accept ca asistent.

Studentul ingenios

Savantului Rudolf Virchow îi plăcea să adreseze la examene întrebări neobişnuite, pentru a testa sub diferite unghiuri gradul de pregătire a studenţilor de la medicină.

Pe un student Virchow l-a întrebat:

- Unde voi ajunge, dacă voi pătrunde cu cuţitul în acest loc -, şi atinsese cu mâna zona pieptului.

- În închisoare, domnule profesor -, a răspuns cu calmitate studentul.

"Patologia" umorului

- La una din lecţiile sale, savantul german Rudolf Virchow, celebru patoloanatom, i-a extirpat unei broaşte o jumătate de creier. Broasca a început să facă mişcări convulsive, iar în auditoriu a pornit un val de râsete.

Virchow însă îşi continuă calm experimentul, observând doar cu voce tare:


- Acum, domnilor, vedeţi de cât de puţin creier e nevoie pentru a înveseli un întreg auditoriu!

Schimb de "cărţi de vizită"

Când Alexandru Macedon a pornit cu război împotriva regelui persan Darius al III-lea, acesta din urmă l-a preîntâmpinat pe macedonean prin următoarea depeşă:

"Să ştii, Darius nu e singur. Noi suntem şaptezeci de mii".

Prin acest mesaj se urmărea descurajarea lui Alexandru, însă el a trimis către Darius următorul răspuns:

"Să ştii, pe măcelar nu-l sperie mulţimea berbecilor".

Ierarhia demnităţii

În timpul unei petreceri la palat, Alexandru Macedon le-a spus apropiaţilor săi:

- Niciodată nu am refuzat nimănui. Orice mi se cerea, eu ofeream cadou.

Cineva dintre cei prezenţi a zis atunci:

- O, mărite rege! Dăruieşte-mi un dirham*!

- Nu se cuvine să ceri de la un rege aşa nimicuri! - i-a zis Alexandru.

- Dacă îţi e ruşine să-mi dăruieşti un dirham, în acest caz dăruieşte-mi întregul tău regat! - continuă omuleanul.

La această provocare, Alexandru a răspuns:

- Prima dată ai cerut ceva ce este inferior demnităţii mele, iar a doua oară ai cerut ceva ce este superior demnităţii tale. De aceea, ambele tale rugăminţi nu sunt adecvate.

* denumire de monedă

Papagalul savant

Cunoscutul fizician Paul Ehrenfest avea un papagal pe care îl învăţase să pronunţe fraza:

"Aber, meine herren, das ist keine physik!".
("Dar, domnilor, aceasta nu e fizică!").


Ehrenfest propunea apoi ca acel papagal să prezideze mesele de discuţii despre mecanica quantică de la Göttingen.

Vedere asupra "punctului de vedere"

Matematicianul german David Hilbert, considerat drept "ultimul matematician universal", obişnuia să spună că fiecare om are un anumit orizont intelectual. Cu timpul însă acest orizont se îngustează şi devine punctiform.

Atunci, omul declară:

"Acesta e punctul meu de vedere".

Ucenici = măgari?

Savantul scoţian William Thomson (lord Kelvin) anulase într-o zi lecţia sa universitară şi scrisese pe tablă următorul mesaj pentru studenţii săi:

"Professor Thomson will not meet his classes today" ("Profesorul Thomson nu se va putea întâlni astăzi cu ucenicii săi").

Studenţii au hotărât să facă o glumă cu profesorul şi au făcut la text o modificare, ştergând prima literă din cuvântul "classes"; obţinându-se astfel cuvântul "lasses" (amante).

A doua zi, Thomson a observat această modificare, dar nu s-a pierdut cu firea, ci a mai şters o literă din acel cuvânt şi a plecat în tăcere. Cuvântul s-a transformat în "asses", adică "măgari".

Fabula cu târgoveţii

Medicii i-au prescris fabulistului rus Ivan Krâlov plimbări zilnice şi acesta le respecta recomandările, ieşind cu regularitate la o promenadă pe străzile oraşului. Nenorocul lui fusese că traseul îi trecea chiar prin mijlocul unei zone comerciale, unde târgoveţii se întreceau în a-l convinge să le procure mărfurile. Krâlov se opunea de fiecare dată vehement, dar într-o zi fu totuşi târât aproape cu de-a sila într-o prăvălie în care se vindeau blănuri.   

Extrem de iritat, Krâlov a întrebat:

- Ei şi ce aveţi bun de vânzare? Arătaţi-mi!

Târgoveţii i-au desfăcut în grabă o grămadă de blănuri. Krâlov le-a examinat atent, apoi a cerut să-i fie prezentate şi altele, până le-a probat pe toate. După care a ieşit din acea prăvălie şi a intrat în alta. Acolo, fabulistul a repetat procedura. După care a intrat în prăvălia a treia, a patra... Târgoveţii repede au înţeles lecţia oferită de Krâlov şi după acea întâmplare nu-l mai deranjau pe fabulist.

Fiere în loc de miere

Filosoful roman Cato cel Bătrân a decis odată să candideze la funcţia de cenzor. Observând că ceilalţi candidaţi apelează la linguşeală şi promisiuni populiste pentru a câştiga voturile cetăţenilor, Cato a adoptat o tactică diametral opusă.

El a declarat că poporul are nevoie de cuţit chirurgical şi de medicamente amare, de aceea trebuie ales nu cel care e plăcut în promisiuni, ci acel care e dârz în acţiuni. După aceste declaraţii, Cato a fost unanim ales în calitate de cenzor.

Omul vs Banii

Fiica celebrului strateg grec Temistocle era peţită de doi bărbaţi. Unul era un cetăţean destoinic şi cu sovestea integră, dar cam lipsit de avere. Celălalt însă era foarte bogat, dar cu o reputaţie nu tocmai curată. 
Temistocle l-a ales în calitate de ginere pe primul pretendent, argumentându-şi astfel alegerea:

- E mai bine ca omul să simtă lipsa banilor, decât banii să simtă lipsa omului.

Dialog între generaţii

În timpul unei petreceri la Roma, pe vremea împăratului Octavian Augustus, câţiva tineri nobili porniseră o discuţie atât de gălăgioasă, încât acoperiseră vocea suveranului. Augustus rosti atunci apăsat:

 - Ascultaţi-l, tineri, pe un bătrân ale cărui vorbe le ascultat bătrânii, pe când era tânăr.

Geniu la bucătărie

Odată cu înaintarea în vârstă, compozitorul italian Gioacchino Rossini găsea mai multă plăcere în gătirea bucatelor decât în compunerea melodiilor.
Atunci când unul dintre amici tot nu contenea să-i laude opera muzicală "Bărbierul de Sevilla", compozitorul l-a întrerupt, exclamând:

- Ce e "Bărbierul"! Ia aşteaptă puţin, să probezi pateul meul, atunci vei înţelege ce geniu sunt!

Stau eu în locul... meu

Magistratul oraşului italian Pesaro a trimis către compozitorul Gioacchino Rossini o delegaţie care îl informă pe celebrul muzician despre decizia de a i se înălţa o statuie de bronz.

- Şi cât va costa o asmenea statuie? - se interesă Rossini.

- Douăzeci de mii de lire, - au răspuns delegaţii.

- Aş prefera mai curând ca aceşti bani să-mi fie oferiţi mie, iar pe postament cu plăcere voi sta eu însumi, - a propus Rossini, mai în glumă mai în serios. 

Un singur loc - pe scenă

O admiratoare a talentului lui Anton Rubinştein îl rugase odată pe compozitor să-i facă rost de câteva bilete la concertul acestuia.


- Cu părere de rău, eu însumi am un singur loc - în faţa pianului -, i-a răspuns compozitorul.

Concluzie din prima

La celebrul compozitor şi pianist rus Anton Rubinştein venise odată un muzician începător care îl rugă pe maestru să-i aprecieze două compoziţii de-ale sale.
Rubinştein acceptă, dar numai cum autorul încheiase prima compoziţie şi intenţiona să o interpreteze şi pe a doua, compozitorul exclamă:


- Destul, nu merită efortul, a doua piesă îmi place mai mult decât prima.

Înţelepciunea egoistă

Lingvistul arab din secolul VII e.n., Abu al-Aswad, fusese unul dintre cei mai culţi oameni ai timpului său. Însă în raport cu semenii săi el prefera să fie distant şi să nu-şi împărtăşească cunoştinţele în public.
De aceea, un apropiat de-al său îi făcuse următoarea observaţie:


- Tu eşti ca un vas şi un rezervor plin de înţelepciune. Un singur neajuns ai - zgârcit eşti şi egoist.


- Orice vas e strângător, orice rezervor este zgârcit - a răspuns Abu al-Aswad. Altfel nu ar păstra ceea ce se conţine în ele.

Învingătorul învingătorilor

Fiind în campanie militară împotriva perşilor, Alexandru Macedon a fost informat că fiicele regelui persan Darius sunt deosebit de frumoase.
Alexandru a ţinut să tempereze entuziasmul prietenilor săi, spunându-le:


- Ar fi un mare regret dacă cei care îi vor învinge pe bărbaţii persani vor cădea victime ale femeilor persane.

Averea într-un cuvânt

În ajunul campaniei sale militare împotriva perşilor, Alexandru a împărţit întreaga sa avere prietenilor şi apropiaţilor.
Unul dintre aceştia, uimit de dărnicia regelui, îl întrebă:



- Ţie ce îţi laşi?



- Speranţa! -, a răspuns Alexandru.