marți, 4 octombrie 2011

Ce are cântatu cu lucratu?

În tinereţe, când Fiodor Şaleapin se arătă pasionat de operetă şi arta teatrală, tatăl său avusese o cu totul altă închipuire despre ocupaţia pe care ar fi trebuit să o aibă în viaţă feciorul, spunându-i cu toată seriozitatea:

- Măturător trebuie să te faci, pierzanie ce eşti, măturător, dar nu actor! Trebuie să fii măturător şi atunci vei avea o bucată de pâine...

Cu anii, percepţia despre profesia de artist nu se schimbase prea mult. Când Şaleapin devenise un mare cântăreţ de operă, cunoscut şi admirat în întreaga lume, un birjar îl întrebase:

- Matale, boierule, cu ce te ocupi?

- Păi, eu cânt.

 - Eu nu asta am în vedere. Eu întreb, ce ocupaţie ai matale, ce lucrezi? Că de cântat, de, noi toţi cântăm. Şi eu cânt când n-am ce face. Eu te-am întrebat ce lucru ai?

duminică, 2 octombrie 2011

Cică, treburi comerciale şi gospodăreşti

Este cunoscută data exactă a primului anunţ matrimonial - 19 iulie 1695. El a fost publicat în Anglia, în culegerea întitulată "Cum să-ţi îmbunătăţeşti treburile comerciale şi gospodăreşti".

Anunţul conţinea următoarea informaţie: 

"Un gentleman de 30 de ani, bine asigurat financiar, doreşte să se căsătorească şi este în căutarea unei domnişoare tinere cu o avere de aproximativ 3000 lire sterline sau mai mult. Sunt dispus să închei în această privinţă un contract matriomonial".

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Cu dăruire de mână...

Michelangelo Buonarroti obţinuse cu greu aprecierea contemporanilor săi, deoarece aceştia deveniseră "prizonieri" ai modei pentru antichitate, pentru creaţiile grecilor şi romanilor. Creaţiile noi, în opinia acestor critici, nici pe departe nu se comparau cu cele ale lui Fidias sau Polictete. Criticate deci erau şi operele lui Michelangelo.

Enervat la culme de o asemenea atitudine, Michelangelo hotărî într-o zi să le dea o lecţie falşilor critici de artă. El în taină a lucrat în atelierul său la plămădirea unei statui de marmoră, perfect de armonioasă şi sculptate după toate canoanele artei antice. Finisându-şi lucrarea, sculptorul îi dezbătu statuii o mână, pentru a crea şi mai mult impresia că este o operă antică. Apoi a îngropat-o noaptea într-un loc unde urmau să înceapă lucrările de zidire a unei clădiri.

Când lucrătorii au găsit statuia îngropată, descoperirea lor deveni senzaţională. Din întreg oraşul se adunau admiratori ai artei pentru a contempla perfecţiunea statuii. Complimentele nu conteneau, fiecare găsind cuvinte de apreciere faţă de talentul sculptorului antic anonim. 

"Iată cea mai frumoasă operă pe care mi-a fost dat s-o văd", ziceau unii. "E probabil o lucrare de-a lui Fidias însuşi", spuneau alţii. "Cât de mult se deosebeşte de creaţiile şterse ale contemporanilor", se lamentau toţi, adăugând: "Păcat că nu avem un creator pe măsură să restabilească statuia şi să-i adauge o mână".

Între timp, la locul cu pricina apare Michelangelo. După ce ascultă cu o bucurie maliţioasă laudele aduse statuii create de el în secret, sculptorul declară că are în atelier o mână care s-ar putea potrivi la statuie. Vorbele lui sunt întâmpinate cu râsete ironice, dar toţi muţesc îndată ce Michelangelo aduce o mână de marmoră care se potriveşte de minune cu corpul statuii. 

Fascinaţi şi înţelegând că aveau în faţă un maestru al artei pe potriva anticilor Fidias şi Polictete, contemporanii lui Michelangelo au început din acel moment să-l aprecieze şi să-l venereze, pe măsura talentului.